Lovitura de teatru in dosarul in care milionarul timisorean Neculai Miron a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru devalizarea patrimoniului CNSLR Fratia, in complicitate cu sindicalistul Liviu Luca. Condamnat in prima instanta, de Judecatoria Sectorului I Bucuresti, la 2 ani si sase luni de inchisoare, cu executare, pentru instigare la folosirea cu rea credinta a fondurilor societatii si complicitate la folosirea autoritatii sau influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite, Neculai Miron a sperat ca, in apel, avocatul Gheorghita Mateut va rezolva problema.
Sau, in extremis, mizand pe prietenia sa extrem de solida cu premierul Sorin Grindeanu, va beneficia de efectele vreunei ordonante de urgenta sau legi de oportunitate care sa-i gratieze pedeapsa.
Lucrurile nu s-au intamplat asa cum a sperat latifundiarul timisorean si, ieri, la ultimul termen de judecata, Curtea de Apel Bucuresti a pus capat, brutal, asteptarilor sale. Conform Hotararii 506 din 31.03.2017, Neculai Miron va executa in regim de detentie condamnarea la 2 ani si jumatate de inchisoare, totodata fiindu-i interzise o serie de drepturi, timp de doi ani, dupa ispasirea pedepsei.
Prin aceeasi hotarare, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au mentinut condamnarea de 3 ani inchisoare pentru sindicalistul Liviu Luca, insa au decis achitarea inculpatului Florin Dumitrescu, administratorul companiei prin care CNSLR Fratia manageria portofoliul hotelier, dupa ce in prima instanta a fost condamnat la 2 ani de inchisoare.
Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, in cursul anului 2011, “inculpatul Luca Liviu a actionat in asa fel incat, folosindu-si influenta de prim-vicepresedinte al CNSLR Fratia, a inlesnit incheierea unui contract de management intre societatile Sind Tour Trading, unde CNSLR Fratia este actionar majoritar, si Tour Mirinvest SRL Timisoara, contract prin care cea de-a doua societate a obtinut foloase necuvenite in suma de 732.000 de euro. Anterior incheierii contractului de management, firmele din componenta Grup Mir (inclusiv Tour Mirinvest) inregistrasera pierderi considerabile.”
DNA mentioneaza ca societatea Sind Tour Trading este o societate comerciala in care CNSLR Fratia detine 95% din capitalul social si are ca obiect de activitate prestarea de servicii turistice, in calitate de administrator al unor hoteluri aflate in patrimoniul sindicatelor.
Contractul de management incheiat cu SC Tour Mirinvest SRL Timisoara obliga aceasta societate la realizarea de investitii de minimum 6 milioane de euro din fondurile sale, precum si la efectuarea de servicii de administrare.
Procurorii DNA sustin ca reprezentantii firmei, inculpatii Dumitrescu Florin si Miron Neculai, n-au folosit banii SC Tour Mirinvest SRL, cum se stipula in clauzele contractului, ci pe cei ai Sind Tour Trading. Astfel, in perioada mai – august 2011, cei doi au incheiat trei contracte (unul de reabilitare a hotelurilor si doua de distributie de produse) folosind suma de aproximativ 732.000 de euro ce apartine Sind Tour Trading, contractele fiind acordate unor firme aflate sub controlul direct sau indirect al asociatilor firmei din Timisoara.
DNA mai arata ca “Incheierea contractului de management sus mentionat a fost posibila prin aceea ca, la data de 18 aprilie 2011, inculpatul Luca Liviu, in calitate de prim-vicepresedinte al CNSLR Fratia, a emis o decizie, cu incalcarea dispozitiilor statutare (fara a fi intrunit in Biroul Operativ numarul de voturi necesar luarii unei decizii valabile), prin care a dispus inlocuirea administratorilor societatii Sind Tour Trading cu un nou administrator si anume societatea Tour Mirinvest SRL Timisoara, firma reprezentata de inculpatii Miron Neculai si Dumitrescu Florin. Pentru a crea aparenta de legalitate a votului sau din Adunarea Generala a Actionarilor, inculpatul Luca Liviu a inserat in cuprinsul deciziei din 18 aprilie 2011 date nereale referitoare la procesul verbal al sedintei, desi cunostea ca acea hotarare a fost luata cu incalcarea prevederilor statutare.”
Potrivit DNA, “la data de 20 aprilie 2011, ca urmare a acestei decizii nestatutare, inculpatul Liviu Luca, in calitate de reprezentant al CNSLR Fratia in Adunarea Generala a Actionarilor a SC Sind Tour Trading SRL (unde C.N.S.L.R. Fratia este actionar majoritar) a votat pentru incheierea contractului de management intre societatile Sind Tour Trading SRL si Tour Mirinvest SRL pe baza ofertei depuse de inculpatul Miron Neculai. Contractul, pe o perioada de 9 ani, avea sa fie semnat in aceeasi zi. Practic, administratorul Tour Mirinvest avea obligatia de a efectua investitii si de a realiza un profit de minimum 600.000 de euro pe an din exploatarea bazelor turistice si de Sind Tour Trading SRL”.
La vremea luarii in administrare a patrimoniului sindical, respectiv 3.000 de camere de cazare in unitati hoteliere din toata tara, compania Tour Mirinvest s-a obligat prin contractul de management sa investeasca din banii proprii 6 milioane euro in modernizarea patrimoniului sindicatului, “suma care vine si din afaceri imobiliare”, spunea Florin Dumitrescu, noul administrator al societatii Sind Tour Trading, compania prin care CNSLR Fratia manageria portofoliul hotelier.
Tour Mirinvest s-a obligat sa obtina un profit net minim de 600.000 euro anual pentru actionari, potrivit oficialilor companiei. Profitul care depasea aceasta suma urma sa fie impartit de actionari cu firma timisoreana. (Vlad Enciu)
Pentru polițiștii interesați il găsiți în Franța.. la fosta cumnata..iar până atunci căutați pe str.Liviu Rebreanu ce imobile deține prin interpuși, plus un imobil pe str. Salcamilor..alooo trezirea.
Nu mai vorbi prostii dacă nu știi. Te rog sa Îți păstrezi comentariile astea inutile. Mulțumesc!
Stimate Jiva
Vezi ca mai are Miron asta si un Letopiset, Viata lumii si De neamul moldovenilor, toate de tinute prin interpusi. Nu??? Ca doar il cheama Miron
Asa zis domnule Jiva intaleg ca sunteti o persoana flustrata si lipsit de onestie va putem pune la dispozitie acte doveditoare ca mintiti cu o nerusinare si aveti grija cum dezinformati opinia publica ca poate sa va faca un defavor inteligentei dumnv.