Maria Grapini a mintit in Parlamentul European, pentru a ataca delegatia #Rezist condusa de Gariel Liiceanu! Europarlamentarul a declarat ca infractiunea de abuz in serviciu nu mai produce efecte juridice in Romania

Europarlamentarul de Timis, Maria Grapini, a demonstrat, astazi, in Parlamentul European ca prima dragoste politica nu se uita, astfel ca a sustinut cu tarie proletara ca actualii guvernanti au tot dreptul de a “mutila” legislatia penala, operatiune care ar permite infractorilor de calibru sa iasa din puscarii.


Printre acestia, si milionarul Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, formatiune de care se leaga debutul in politica al Mariei Grapini.

“Sunt consternata de neadevarurile spuse aici si de aceea vreau sa adresez cateva intrebari legate de neconstitutionalitatea actelor emise de guvern. Am facut parte dintr-un guvern, am fost ministru, stiu ce vorbesc!

Am fost in strada cand a fost cazul, sa manifestam si de la Timisoara, dar vreau sa-l intreb pe domnul Liiceanu si pe cei care au venit aici sa critice neconstitutionalitatea: faptul ca, din 23 august 2016, nu a mai fost acoperita in Codul Penal si si-a incetat efectele juridice infractiunea de abuz in serviciu, de ce nu v-a determinat acest lucru sa luati atitudine la doamna ministru Pruna si la Guvernul Ciolos?

Cum apreciati ca DNA-ul a chemat si a anchetat guvernul pentru un lucru la care avea dreptul constitutional?”, a fost interventia Mariei Grapini, dupa ce o scriitorul Gabriel Liiceanu si jurnalistul Liviu Avram au relatat in Comisia de Libertati civile, Justitie si Afaceri interne din Parlamentul European modul in care s-a elaborat, adoptat, publicat si, apoi, la presiunea strazii, abrogat, celebra Ordonanta 13.

Minciuna Mariei Grapini din Parlamentul European a fost sesizata imediat de specialistii in drept.

“Abuzul in serviciu nu a fost dezincrimnat niciodata! Isi produce efecte in continuare, doamna Maria Grapini a dezinformat, altfel cum isi explica domnia sa ca actualul primar Nicolae Robu si fostul primar, Gheorghe Ciuhandu, tocmai pentru comiterea acestei infractiuni sunt cercetati de DNA in dosarul imobilelor vandute ilegal”, a punctat avocatul Florin Kovacs. Pentru uzul Mariei Grapini, avocatul a explicat ca, in august 2016, Curtea Constitutionala a clarificat doar termenul de defectuos din definitia abuzului in serviciu, pe care l-a asimilat notiunii de ilegal, in afara legii.

Pe de alta parte, liderul PSD a protestat si a trimis o scrisoare, in aceasta dupa-amiaza, presedintelui Comisiei de Libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European, Claude Moraes, in care spune ca niciodata nu a cerut demisia sau demiterea sefei DNA, Laura Codruta Kovesi. Cu referire la discursul scriitorului Gabriel Liiceanu.

“Faptul ca unul dintre invitatii romani care au luat cuvantul la dezbaterea Comisiei LIBE si-a permis sa mistifice in mod deliberat realitatea din Romania, cu scopul vadit de a-i dezinforma pe membrii Comisiei, demonstreaza cat de subiective si patimase sunt pozitiile celor care au criticat Guvernul Romaniei pentru faptul ca a emis anumite acte normative ce aveau drept scop transpunerea in legislatia penala a unor modificari enuntate in deciziile definitive si obligatorii ale Curtii Constitutionale”, spune Liviu Dragnea.

La acest pasaj din scrisoarea sefului Camerei Deputatilor, a premierului sub acoperire al Romaniei, se poate raporta si europarlamentarul Maria Grapini, care a dus unul dintre “mitingurile” de sustinere ale actualului guvern in Parlamentul European. (Vlad Enciu)

Sursa foto: captura PE

Leave a Reply