Danut Lata de la AJF Timis nu mai are liniste de cand Marian Iancu a deschis proces la TAS contra celor de la ASU Poli, a FRF, dar și a asociatiei pe care o conduce fostul fotbalist de la Poli. Iancu cere despagubiri uriase, de aproape un milion de euro, deoarece de peste doi ani, echipa suporterilor utilizeaza numele de ”Poli” si joaca in alb-violet. Lata spera insa ca va scapa de belele daca patronul vechii Politehnici va fi incarcerat in dosarul privind evaziunea fiscala cu RAFO Onesti, dar lucrurile nu stau deloc atat de simplu.
Practic, desi societatea SC Politehnica Timisoara Sa este in insolventa, iar Marian Iancu e doar administrator statutar, Danut Lata crede ca s-ar salva de proces daca fostul patron al lui Poli ar fi condamnat. Lata se gandeste la unul dintre cele dousa dosare RAFO Onesti in care e implicat si numele lui Marian Iancu, cel in care s-a dat deja o prima sentinta in noiembrie 2011. Conform primei decizii a Tribunalului Bucuresti, Marian Iancu a primit zece ani de inchisoare, Octavian Iancu, fratele sau, noua, iar Constantin Margarit, opt ani.
”Lata stie ca AJF Timis va fi gasita vinovata pentru ca ASU Poli a jucat cu acest nume si in culorile alb-violet. El a incercat sa amane dosarul la FRF cu tot felul de vicii de procedura, deoarece se gandeste ca va scapa daca Iancu va primi o condamnare la sentinta definitiva”, ne-a declarat o sursa care doreste sa ramana anonima.
Deocamdata, FRF, prin secretarul Gheorghe Chivorchian, nimeni altul decat fostul angajat al lui Iancu de la Poli, s-a autosesizat intr-un dosar in care AJF Timis și ASU Poli sunt paratii, asta dupa ce Iancu a deschis proces la TAS impotriva FRF, AJF si ASU Poli, pe motiv ca CJT, instituie inscrisa la masa credala, i-a cerut sa valorifice financiar toate activele, inclusiv palmaresul echipei. Dosarul in care FRF analizeaz culpa AJF Timis prin faptul ca a permis echipei suporterilor sa se numeasca ”Poli si sa joace in alb-violet a fost mutat de la Comisia de Disciplina la Camera Nationala de Solutionare a Litigiilor, dupa ce prima comisie si-a declinat competenta. Urmeaza ca CNSL sa judece cazul.
Intrebat despre cum mizeaza Danut Lata sa scape de plata unor despagubiri de aproape un milion de euro, Iancu a explicat ca o condamnare a sa nu ar afecta demersurile juridice:
”Ar trebui să fie arestati si administratorul judiciar si judecatorul sindic, sa dispara justitia din Romania ca AJF Timis sa scape daca sunt gasiti vinovati. Nu are nicio legatura cu mine, eu sunt doar administrator statutar. Ca o parere personala, cred ca e greu ca FRF sa dea o sentinta impotriva”, a declarat Iancu, cu referire la faptul ca si FRF s-a autosesizat din oficiu in urma sesizarii facute de SC Politehnica Timisoara SA.
tot la CNSL a depus si societatea lui Iancu un dosar, in care intre parati se numara si FRF. Despagubirea ceruta se apropie de un milion de euro. De fapt, Iancu a fost nevoit sa se adreseze si la FRF, deoarece Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a respins primul dosar, intrucat instanta elvetiana poate fi solicitat sa faca dreptate intr-un caz doar daca speta s-a judecat in instantele interne. De fapt, Iancu nu spera sa isi gaseasca dreptate in tara, ci doar s-a adresat CNSL pentru a putea reveni apoi cu procesul la TAS. Dosarul a fost instrumentat chiar de avocatul Florin Miclea, gasit decedat duminica trecuta.