Jandarmii Gruparii Mobile din Timisoara intreprind actiuni pentru combaterea comertului cu produse pirotehnice interzise prin lege, descinderile in piete fiind subordonate programului national de monitorizare „Foc de artificii” – 2016.
Potrivit purtatorului de cuvant al unitatii, plutonier adjutant Nicolae Bocanca, luni 19 decembrie a.c., jandarmii din cadrul Gruparii Mobile din Timisoara, aflandu-se in serviciul de patrulare in zona Pietei Badea Cartan din Timisoara, au observat doua autoturisme parcate pe strada Penes Curcanul, “care le-au atras atentia deoarece conducatorii acestora pareau ca se minuneaza de ceea ce vad in portbagaje”.
Nu mica a fost surpriza jandarmilor cand au descoperit ca in portbagajele masinilor erau transportate articole pirotehnice, obiecte care sunt interzise la comercializare in aceasta perioada. A fost luata masura legitimarii persoanelor prezente in cele doua autoturisme, stabilind ca acestia sunt Gheorghe G. – 44 de ani, domiciliat in Dudestii Noi, judetul Timis, Teodor S. – 26 de ani, din judetul Gorj si Ionut I. – 28 de ani, domiciliat in municipiul Timisoara.
Cei trei barbati au fost condusi la sediul unitatii de jandarmi, unde cantitatea de peste 10.000 de articole pirotehnice a fost ridicata in vederea confiscarii, pe numele acestora fiind intocmite actele de sesizare sub aspectul savarsirii infractiunii de detinere de articole pirotehnice. (Mara Ion)