CONDAMNARE! Un an de inchisoare pentru “Pavarotti din Banat”, dupa ce a agresat un sofer in trafic! Judecatoria Timisoara a evaluat aplicarea unui pumn la suma de 3.000 de euro

busuioc

Costel Busuioc, zidarul transformat peste noapte in cantaret de opera, in urma  castigarii unui concurs muzical in Spania, a fost condamnat la inchisoare pentru infractiunea de loviri si alte violente, dupa ce a agresat un tanar, pe o strada din Timisoara.


Incidentul care l-a adus in fata judecatorilor pe Pavarotti din Banat, moldoveanul stabilit la Ghilad, in Timis, s-a petrecut in urma cu doi ani, la intersectia a doua strazi din Timisoara, unde un sofer a fost lovit cu pumnul pentru ca se deplasa prea incet in trafic.

Nemultumit ca autoturismul din fata sa rula cu o viteza prea mica, Busuioc a coborat din masina, un Opel Zafira, si i-a aplicat o lovitura de pumn victimei Constantin Alexandru Pelcea, provocandu-i leziuni care au necesitat 18 zile de ingrijiri medicale.

Trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, Busuioc si-a primit, zilele trecute, pedeapsa: 1 an de inchisoare cu amanarea executarii pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, dar si efectuarea a 60 de zile de munca neremunerata in folosul comunitatii, in cadrul SC Horticultura SA sau in cadrul SC Piete SA.

De asemenea, va fi nevoit sa-i plateasca victimei 3.000 de euro cu titlul de daune morale, dar si 2.300 de lei cheltuieli de judecata. Costel Busuioc a primit vestea condamnarii in SUA, unde tine o serie de concerte la bisericile comunitatii romanesti de peste Ocean. Hotararea nu este definitiva, putand fi atacata cu apel in termend e 10 zile de la comunicare. (G.I.)

Leave a Reply