Cea mai mare organizatie sindicala a politistilor si personalului contractual din Ministerul Afacerilor Interne, Sindicatul National al Politistilor si al Personalului Contractual (SNPPC), care reprezinta interesele a peste 40.000 de membri, si-a ales o noua conducere.
Astfel, in perioada 17-19 noiembrie, la Sinaia, lucrarile Congresului al III-lea al SNPPC l-au propulsat in fruntea organizatiei pe nimeni altul decat Dumitru Coarna, fostul vicepresedinte al organizatiei, care se afla de mai multa vreme intr-o fatisa campanie de imagine.
Paradoxal, in ciuda acuzatiilor ca fosti politisti, actuali pensionari, au preluat fraiele SNPPC, printre acestia aflandu-se si Dumitru Coarna, iesit din sistem inca din 2009, delegatii la congres au mers pe mana unui fost militian si politist, actualmente aparator in platoul televiziunilor a drepturilor angajatilor MAI.
“Prin contractele de munca incheiate abuziv, fara sa existe prevederi statutare in acest sens, si-au stabilit salarii de peste 7.000 lei net/luna din cotizatiile membrilor de sindicat, la care se adauga si pensii de peste 4.000 lei/luna. Desi liderii teritoriali au fost informati de aceste ilegalitati la toate intalnirile organelor de conducere, acestia nu au dispus masuri de revocare din functiile de conducere a celor vinovati”, au fost instiintati politistii din tara printr-un memoriu ajuns la filialele sindicale inainte de alegeri.
In ciuda faptului ca abuzurile din sanul conducerii SNPPC, printre care si marirea ilegala a salariilor, sunt anchetate de DNA (Dosar nr. 455/P/2015), politistii prezenti la congres au decis sa-l voteze pe Dumitru Coarna in functia de presedinte al SNPPC, in timp ce fostul lider national al politistilor, Marin Gruia, nu a mai prins nici macar un loc in Biroul Executiv Central.
Nici fostul secretar general al organizatiei, Toader Paraschiv, nu a mai prins o noua sinecura sindicala, ramanand cu calitatea de simplu pensionar MAI.
Noua echipa de conducere a SNPPC este formata, asadar, din Dumitru Coarna – presedinte, Neculai Isache – secretar general, Claudiu Staicu – trezorier general, Marius Ionescu si Mihai Zlat – vicepresedinti.
Printre obiectivele cu care noul presedinte si-a sedus alegatorii se afla si “clarificarea definitiva a asa-numitei institutii a permanentei la domiciliu, chestiune care priveste deopotriva politisti si personalul contractual, obligati sa stea acasa in unele cazuri, cum ar fi alegerile parlamentare care se apropie, pentru ca angajatorul a instituit masuri speciale, conform legii, astfel incat cei care nu sunt la program sau nu se afla detasati/delegati, trebuie sa stea la domiciliu. SNPPC a solicitat, atat conducerii IGPR, cat si factorilor decidenti din MAI – cu prilejul intalnirilor avute, ca sa procedureze clar si definitiv chestiunea, in sensul ca orele/zilele respective sa fie remunerate sau sa se acorde timp liber corespunzator, in compensatie!“.
Dumitru Coarna lucreaza in MAI din 1987, in cadrul IPJ Calarasi, fiind, tand pe rand, sef de post in comunele Vlad Tepes, Lupsanu si Gradistea, ultima localitate “gazduind” si o scoala de perfectionare a cadrelor din vechea Securitate. Din 2006 a preluat conducerea filialei SNPPC Calarasi, in 2009 a devenit consilier juridic al SNPPC, iar din 2011 a facut parte din echipa de conducere a organizatiei, in calitate de vicepresedinte. Este licentiat in Drept si absolvent al unui master in stiinte penale si criminalistice. (G.I.)