Doi traficanti de droguri sarbi, care au intrat in Romania fraudulos, pe fasia verde din zona Moravita, au fost prinsi de politistii de frontiera timiseni. Traficantii au fost descoperiti, luni dimineata, cu aparatul de termoviziune, in timp ce se deplasau pe jos, pe camp, dinspre Serbia spre Romania.
„O patrula din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Moravita si jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Timis s-a deplasat, imediat, in zona si au retinut persoanele in cauza, la aproximativ 800 m de frontiera, acestea fiind conduse la sediul Politiei de Frontiera, pentru cercetari. In urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca acestia sunt cetateni sarbi, in varsta de 46, respectiv 24 ani. La primele verificari s-a constatat ca acestia aveau asupra lor un bagaj, in care s-au gasit 10 pungi cu o substanta vegetala cu miros intepator, in greutate de aproximativ 12,6 kg. In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere frauduloasa a frontierei de stat, contrabanda calificata si introducerea sau scoaterea din tara, precum si importul sau exportul de droguri de risc, fara drept. Cei doi cetateni sarbi au fost prezentati, in cursul zilei de ieri, procurorului D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timisoara, in vederea continuarii cercetarilor, iar substanta gasita asupra lor a fost trimisa spre expertizare”, ne-au comunicat politistii de frontiera.
In conditiile in care, pe piata drogurilor, un gram de cannabis se vinde cu 50-60 de lei gramul, valoarea marfii capturate de catre politistii de frontiera poate fi estimata la aproape 150.000 de euro. (G.I.)