Un politist de frontiera a fost retinut pentru 24 de ore si urmeaza sa fie dus in fata unui judecator de drepturi si libertati cu propunere de arestare preventiva, dupa ce a fost prins in flagrant transportand mai multe baxuri de tigari de contrabanda.
Paradoxal, angajatul Ministerului Administratiei si Internelor a fugit de la locul faptei cu un autoturism de teren Mitsubishi Shogun, iar pentru capturarea sa a fost nevoie de folosirea armamentului, fiind tras un foc de avertisment in plan vertical.
Conform unui comunicat al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, actiunea s-a desfasurat in dimineata zilei de 28 iunie, la nivelul sectoarelor de frontiera Izvoarele Sucevei si Brodina din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei.
Astfel, in jurul orei 7,40, politistii de frontiera au observat, in apropierea frontierei de stat, o persoana de sex masculin care transporta mai multe colete voluminoase spre un autoturism de teren care stationa in apropiere si langa care se afla o alta persoana.
“Politistii de frontiera au procedat la somarea prin voce a barbatilor, dar in momentul in care acestia au observat patrula politiei de frontiera, s-au urcat in masina si au demarat in tromba, deplasandu-se pe un drum forestier. Pe timpul actiunii, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale”, se precizeaza in comunicat.
La fata locului a fost solicitata o echipa de interventie, care a procedat la cercetarea si supravegherea zonei, iar la aproximativ 1 km a fost descoperit, abandonat in padure, autoturismul folosit la activitatea infractionala, iar in apropiere a fost retinuta o persoana care nu isi justifica prezenta in zona, identificata ca fiind agentul de politie V.M., de 51 ani, domiciliat pe raza judetului Suceava.
In urma verificarilor efectuate de politistii de frontiera s-a stabilit ca cel in cauza este lucrator in cadrul ITPF Sighetu Marmatiei, aflat in timpul liber.
Totodata, in zona au fost descoperite mai multe colete cu tigari care, impreuna cu persoana in cauza si autoturismul folosit la activitatea infractionala, au fost duse la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor.
In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 7.470 pachete tigari, de diferite marci, de provenienta ucraineana, in valoare de 82.000 lei.
Intreaga cantitate de tigari a fost ridicatain vederea confiscarii, autoturismul de teren marca Mitsubishi Shogun a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar M.V. este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda in forma agravanta si trecere frauduloasa a frontierei de stat.
Cercetarile se desfasoara sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecatoria Radauti, pe numele lui V.M. fiind emisa ordonanta de retinere pentru 24 de ore, la finalizare urmand a fi dispuse masurile legale ce se impun.
Totodata, conducerea ITPF Sighetu Marmatiei a dispus cercetarea prealabila a celui in cauza, urmand a fi dispuse masurile prevazute de Statutul Politistului, care pot merge pana la destituirea din politie. (V.E.)