FOTO / RetroParada Primaverii: masini de epoca, masini de neuitat, expuse in Piata Unirii din Timisoara

Piata Unirii din Timisoara a fost, ieri, 26 aprilie, de la ora 10, o scena sui-generis pentru Retroparada Primaverii, o plimbare dintr-o epoca in alta prin admirarea celor peste 100 de vehicule expuse.

Cum puneai piciorul pe asfaltul incins erai invaluit de rasetele copiilor care fugeau de la o masina la alta si de oameni ce doreau sa imortalizeze momentul prin fotografierea modelelor expuse. Unii tineri se strecurasera la volanul catorva dintre aceste masini, observandu-se cum se jucau de-a cursele. Altii erau imbracati cu haine de epoca: sacou, baston, palarii si rochii specifice pregatiti pentru acest eveniment, pozand artistic langa modelele cele mai vechi.

Mai cutreierai putin printre aceste masini ale timpului si vedeai cum mecanici deghizati in oameni de rand dadeau tarcoale, oprindu-se la masinile ale caror proprietari ofereau oportunitatea de a studia motorul. Proprietarii cu zambetul larg pe buze ridicau capotele pentru a le arata cum functioneaza motorul, le dadeau amanunte tehnice despre modificarile facute, despre efortul depus pentru a le pastra in aceasta conditie prezentabila. Pasionati de masini veneau din urma, participand la discutiile acestora sau pur si simplu ascultandu-i din umbra.

Cateva dintre masini contineau elemente ce te trimiteau, cel putin cu gandul, la un timp pierdut: jucarii ce nu se mai gasesc astazi, uniforme unicate, palarii de epoca, umbrele uzate – modele vechi –, chiar si ambalaje de la biscuiti ce nu se mai gasesc pe piata in zilele noastre. Aceste vehicule au oferit ocazia celor prezenti de a fi purtati alaturi de ele in timpul si epoca lor printr-o plimbare placuta si linistitoare.

In incantarea copiilor, dar si fascinarea tinerilor adulti care au crescut cu aceste desene animate, spre fianlul paradei te puteai intalni cu renumita masina din desenul „Cars/ Masini”, Luigi: un Fiat din anul 1959. Un personaj aparte care a fost adus la viata in centrul Timisoarei. (Ana-Maria Brehui)

Leave a Reply