Disparitie temporara: Studenta de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara, cautata de 24 de ore, s-a prezentat singura la Politie

Studenta de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timisoara, in varsta de 26 de ani, data disparuta de catre mama sa, dupa ce a plecat la facultate si nu a mai revenit la domiciliu, s-a prezentat singura la Postul de politie Sanandrei, de langa Timisoara. Ea le-a spus politistilor ca ar fi innoptat pe camp.

”Tanara se afla la Postul de Politie Sanandrei. Din primele informatii rezulta ca aceasta nu a fost victima vreunei infractiuni”, a transmis IPJ Timis.

Daraban Marinela-Ioana, studenta in anul IV, a fost data in urmarire nationala, ieri, 07.04.2025, dupa ce mama sa a sesizat faptul ca fiica sa a plecat spre facultatea la care studiaza, situata in municipiul Timisoara, si nu a mai revenit la domiciliu.

„Politistii Serviciului de Investigatii Criminale efectueaza verificari in vederea depistarii unei tinere, in varsta de 26 de ani, plecata din municipiul Timisoara, judetul Timis. Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana disparuta este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenta 112 sau sa contacteze cea mai apropiata unitate de politie. Cand a disparut, fata purta palton roz, pantaloni albi, tricou roz si adidasi roz”, a fost anuntul IPJ Timis care a starnit alerta in acest caz de disparitie temporara. (V.E.)

Leave a Reply