“In continuarea comunicatului de presa din data de 26 februarie 2025 privind efectuarea a 47 de perchezitii pe raza judetelor Sibiu, Mures, Timis, Ilfov si Cluj, informam urmatoarele:
In urma audierilor efectuate in cursul zilelor de 26 si 27 februarie 2025, procurorul de caz din cadrul Sectiei de urmarire penala a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus, astazi, punerea in miscare a actiunii penale fata de 21 de inculpati si retinerea a 18 dintre acestia sub aspectul savarsirii urmatoarelor infractiuni:
- tentativa la infractiunea de actiuni contra ordinii constitutionale, prev. de art. 32 rap. la art. 397 alin.2 Cod penal,
nerespectarea regimului armelor si munitiilor, prev. de art. 342 alin. 2 din Cod penal,
orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fara drept, prev. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 republicata,
instigare publica, prev. de art. 368 alin. 1 Cod penal., toate cu aplicarea disp. art.38 alin. 1 Cod penal.
De asemenea, procurorul a formulat propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile pentru cei 18 inculpati retinuti, precum si pentru un numar de 3 inculpati in lipsa.
Propunerea de luare a masurii arestarii preventive va fi inaintata judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Precizam ca aceste activitati nu pot, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.”
(Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Comunicat)