Politistii municipiului Lugoj au efectuat, astazi, un control privind produsele pentru protectia plantelor si a ingrasamintelor chimice la o societate comerciala din municipiul Lugoj, judetul Timis.
In urma activitatilor desfasurate, politistii au identificat aproximativ 8 tone de ingrasamant chimic, depozitat necorespunzator, aflandu-se direct pe sol, fara a fi acoperit si fara a fi ferit de conditiile meteo nefavorabile, nerespectand astfel fisa de securitate a produsului.
Intreaga cantitate a fost lasata in custodia reprezentantului societatii comerciale respective, fiindu-i pus in vedere ca in cel mai scurt timp sa ia toate masurile necesare depozitarii corespunzatoare, in conditii care sa elimine riscul de a fi afectate elemente ale mediului inconjurator.
In cauza, a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de nerespectarea obligatiei de depozitare a ingrasamintelor chimice si produselor de protectie a plantelor numai ambalate si in locuri protejate. (IPJ Timis, Comunicat)