Proxeneti din Brasov, retinuti de procurorii DIICOT! Banii obtinuti de fetele scoase „la produs”, cheltuiti la jocuri de noroc

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Brasov au dispus, in 6 februarie 2025, retinerea a 4 inculpati (o femeie de 35 de ani si trei barbati cu varstele de 20, 29 si 34 de ani), cercetati pentru savarsirea infractiunilor constituire a unui grup infractional organizat, trafic de persoane, trafic de minori si proxenetism.


Din probatoriul administrat a reiesit ca, incepand cu luna august 2024, trei dintre inculpati (o femeie si doi barbati) au constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizata in scopul obtinerii de foloase materiale prin determinarea unor victime majore si minore, la practicarea prostitutiei.

Astfel, unul dintre inculpati, simuland sentimente de iubire, a recrutat o persoana vatamata majora pe care, cu sprijinul altor doi inculpati, a transportat-o si adapostit-o in diverse locatii de pe raza judetul Brasov, determinand-o sa practice prostitutia. Sumele de bani rezultate din activitatea infractionala au fost insusiti aproape in totalitate de inculpat si folosite la jocuri de noroc si la achitarea ratelor pentru un autoturism.

In acelasi context, la sfarsitul lunii noiembrie 2024,  un alt inculpat, prin inducere in eroare si profitand de starea de vulnerabilitate a unei victime minore, a determinat-o sa practice prostitutia in beneficiul sau.

Inculpata cercetata in cauza, lider al gruparii de criminalitate organizata, a coordonat intreaga activitate infractionala, atat in ceea ce priveste exploatarea sexuala a persoanelor vatamate, cat si in stabilirea  sarcinilor pentru ceilalti  inculpati.

De asemenea, s-a stabilit ca in perioada august 2024 – februarie 2025, inculpatul in varsta de 29 de ani, a obtinut foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre inculpata de 35 de ani, in diverse locatii de pe raza Judetului Brasov.

In urma perchezitiilor efectuate au fost identificate si ridicate mijloace de proba.

Astazi, a fost sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Brasov cu propunerea de arestare preventiva a inculpatilor, pentru o perioada de 30 de zile.

Activitatile judiciare au fost realizate impreuna cu politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate  Brasov.

Actiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Brasov. (DIICOT, Comunicat)

Leave a Reply