Comisar sef de la DIICOT Constanta, trimis in judecata pentru apartenenta la o grupare infractionala profilata pe contrabanda cu marfuri de lux contrafacute

Prin rechizitoriul din data de 25 noiembrie 2024, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala au dispus trimiterea in judecata a 7 inculpati, pentru savarsirea infractiunilor de  constituire a unui grup infractional organizat, contrabanda in forma agravata si continuata, punere in circulatie a unui produs purtand o marca identica sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare in forma continuata, cumparare de influenta, dare de mita, trafic de influenta.


Din materialul probator administrat in cauza a rezultat faptul ca, in perioada mai 2020 – martie 2021, pe raza municipiilor Constanta si Bucuresti, si-a desfasurat activitatea un grup infractional organizat cu ramificatii internationale, specializat in savarsirea infractiunilor de contrabanda si de coruptie in forma continuata.

Grupul infractional a fost format din cetateni turci si mai multi cetateni romani, printre care si un comisar sef de politie din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta, un agent sef principal de politie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Porturi Maritime, un inspector vamal din cadrul DGFP Galati – Biroul Vamal de Frontiera Constanta Sud si doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontiera Constanta.

S-a retinut faptul ca, actionand in cadrul grupului infractional, 2 inculpati, cetateni turci, cu sprijinul altor 7 inculpati, au efectuat un numar de 15 operatiuni ilegale de import derulate in numele a doua societati comerciale.

Astfel, au fost introduse pe teritoriul Romaniei, un numar total de 613.000 de parfumuri purtand insemnele distinctive ale unor brand-uri de lux si 6.000 perechi de incaltaminte, produse contrafacute, care au fost disimulate in containere, prin metoda „capac”, in cadrul unor operatiuni de import aparent legale, avand ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Republica Turca.

Introducerea in tara a produselor contrafacute s-a realizat in baza intelegerii prealabile stabilite de catre cetatenii turci cu doi inspectori vamali, care au asigurat efectuarea unor controale necorespunzatoare, astfel incat sa nu fie semnalate produsele ascunse in interiorul containerelor.

Totodata, gruparea a beneficiat si de sprijinul unui declarant vamal care a dus la indeplinire formalitatile vamale in mod necorespunzator, fara a informa conducerea biroului vamal cu privire la produsele neevidentiate in documentele vamale.

In sprijinul gruparii, au fost cooptati si un agent sef principal de politie in cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Porturi Maritime, impreuna cu fratele acestuia, comisar sef de politie in cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta, care au asigurat permisiunea derularii operatiunilor de contrabanda, fara a lua, potrivit competentei, masurile corespunzatoare pentru combaterea acestora.

Totodata, inculpatii au oferit garantia efectuarii in conditii de siguranta a acestor operatiuni, prin utilizarea sistemului relational detinut in mediul lucratorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontiera Constanta Sud, prin prisma atributiilor de serviciu si a prerogativelor conferite de functiile detinute, in scopul monitorizarii procedurii de vamuire si control al operatiunilor de import al marfurilor vizate.

Astfel, liderii gruparii au promis, iar dupa obtinerea liberului de vama pentru fiecare dintre operatiunile de import, au oferit, cu titlu de mita, suma totala de 423.000 de dolari americani, suma ce reprezenta aproximativ 1 USD pentru fiecare dintre cele 393.000 de parfumuri contrafacute introduse prin contrabanda, plus suma fixa de 30.000 de USD, oferita pentru un transport, ce continea 220.000 de parfumuri de mici dimensiuni.

Produsele de contrabanda au fost distribuite sau destinate distribuirii catre clienti din Romania si din alte tari ale Uniunii Europene, valoarea acestora, in cazul comercializarii ca parfumuri de marca, fiind estimata la aproximativ 25 milioane euro.

De asemenea, au comis acte de sprijin al gruparii, cu caracter ocazional, 2 cetateni turci, precum si alti 4 cetateni romani, care fie au beneficiat de produsele contrafacute, introduse in Romania prin contrabanda de catre membrii grupului, fie au asigurat transportul acestora, facilitand livrarea catre clienti din strainatate, fata de acestea fiind incheiate acorduri de recunoastere  validate prin hotarari definitive de condamnare.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este in suma de 1.887.393 lei. In cauza au fost instituite masuri asiguratorii,  asupra conturilor si bunurilor imobile apartinand inculpatilor. Dosarul a fost inaintat spre competenta solutionare Tribunalului Ilfov. (Comunicat DIICOT)

Leave a Reply