VIDEO / Alaiul micilor colindatori, in Palatul Justitiei din Timisoara! Avocati, judecatori si justitiabili, spectatori ad-hoc la un moment plin de magie

Justitiabilii si avocatii care au avut drum prin Palatul Dicasterial din Timisoara, in cursul diminetii de azi, cu procese sau cu alte treburi, au avut placuta surpriza sa fie colindati de un grup numeros de copii, care au venit, alaturi de cadrele didactice, pentru a le ura un an 2025 mai bun.


Spectatorii ad-hoc au scos telefoanele si au imortalizat momentul magic, care se inscrie in programul aleatoriu al colindatorilor ce ne vestesc intrarea in sezonul sarbatorilor de iarna.

Paradoxal, intr-o perioada in care societatea romaneasca este mai divizata ca oricand, alaiurile de colindatori sunt prezente in cele mai diverse locuri – cum au fost, zilele trecute, si la Universitatea de Medicina si Farmacie -, pentru a ne aminti ca, in aceste zile, vrajba publica trebuie sa dispara, in asteptarea Craciunului, cea mai importanta sarbatoare religioasa a crestinilor, cand se celebreaza nasterea Mantuitorului Iisus Hristos.

Reamintim ca, maine, 19 decembrie, de la ora 12, peste 250 de colindatori din judetul Timis vor sustine vor sustine un program artistic in fata Catedralei Mitropolitane din Timisoara. (E.T.)

Leave a Reply