Fostii primari ai Timisoarei Gheorghe Ciuhandu si Nicolae Robu, achitati in dosarul vanzarii frauduloase a peste 200 de case nationalizate. Prejudiciul, aproape 10 milioane de euro

Fostii primari ai municipiului Timisoara, Nicolae Robu si Gheorghe Ciuhandu, doi fosti viceprimari, fostul secretar al Primariei Timisoara, alti doi directori de Directii din Primaria Timisoara, precum si doi juristi au fost achitati de Tribunalul Timis in dosarul privind abuzul in serviciu, in cazul restituirii unor imobile in baza Legii 112/1995. Decizia nu este definitiva si poate fi contestata in decurs de 10 zile.


Tribunalul Timis a pronuntat, luni, prima sentinta in dosarul in care fostii primari ai municipiului Timisoara Gheorghe Ciuhandu si Nicolae Robu erau acuzati de abuz in serviciu, in cazul restituirii unor imobile in baza Legii 112/1995. Tribunalul Timis este prima instanta care s-a pronuntat in acest caz, iar procesul a inceput in urma cu aproximativ patru ani si a avut peste 50 de termene. Dosarul, initiat in toamna lui 2020, a suferit numeroase amanari din cauza absentei unor martori si a nevoii de readministrare a probelor.

„Inculpatii ar fi incheiat contracte de vanzare-cumparare cu persoane care nu au avut calitatea de chiriasi la data intrarii in vigoare a Legii 112/1995 si care, prin urmare, nu aveau nici un drept sa dobandeasca respectivele imobile. Functionarii din cadrul primariei Timisoara ar fi vandut in mod fraudulos imobilele persoanelor in cauza, la preturi modice stabilite in baza Legii 112/1995 si HG 20/1996, desi cunosteau ca respectivele dispozitii nu mai erau aplicabile acelor persoane”, spuneau procurorii DNA.

De asemenea, DNA a mai transmis la momentul trimiterii in judecata ca, „in perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei noua functionari publici din cadrul Primariei municipiului Timisoara si-ar fi incalcat atributiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, in mod nelegal, 207 de imobile ce apartin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept sa le cumpere, cauzand un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) in dauna statului. In urma efectuarii urmaririi penale, s-a retinut savarsirea infractiunii de abuz serviciu in legatura cu incheierea unui total de 207 contracte de vanzare-cumparare, fiecare contract pentru cate unui imobil ce a facut obiectul Legii nr. 112/1995”.

Inculpatii in acest dosar sunt: Nicusor Miut, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timisoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timisoara si Directiei Patrimoniu din cadrul primariei municipiului Timisoara (199 contracte); Gheorghe Ciuhandu, la data faptelor primar al municipiului Timisoara (61 de contracte); Ioan Cojocari, secretar al primariei municipiului Timisoara si coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primariei (61 contracte); Nicolae Robu, la data faptelor primar al municipiului Timisoara (2 contracte); Dan Diaconu, la data faptei viceprimar al municipiului Timisoara (un contract); Traian Stoia, la data faptei viceprimar al municipiului Timisoara (un contract); Martin Staia, la data faptelor director al Directiei Patrimoniu si respectiv al Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse din cadrul municipiului Timisoara (2 contracte)

Simona Virlea, la data faptei jurist al Primariei municipiului Timisoara (un contract); Gabriela Iova, la data faptei jurist al Primariei municipiului Timisoara (un contract)

Judecatorii Tribunalului Timis au decis luni sa-i achite pe toti cei noua de acuzatia de abuz in serviciu, dar au mentinut masurile asiguratorii asupra unor imobile detinute de acestia.

Sentinta poate fi atacata cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. (Vlad Enciu)

Sursa: Ziua de Vest

Leave a Reply