Fostul judecator Bogdan Diaconescu, care a pretins si primit mita de la Adrian Cocoana, din Timisoara, supranumit si Ucigasul cu Ferrari, pentru a dispune eliberarea acestuia din arest preventiv, a fost condamnat definitiv la pedepasa inchisoarii.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, ca nefondat, apelul declarat de fostul magistrat de la Tribunalul Dolj impotriva sentintei Curtii de Apel Craiova, instanta care, in decembrie 2015, a hotarat condamnarea lui Bogdan Diaconescu la 7 ani si sase luni de inchisoare pentru luare de mita in forma continuata. Instanta a dedus din pedeapsa aplicata fostului magistrat perioada executata de la 7 iunie 2010 la 11 aprilie 2011, caat a stat in arest preventiv, si de la 31.01.2014 la zi.
De asemenea, a dispus mentinerea sechestrului asigurator pe apartamentul lui Bogdan Diaconescu din orasul Bals, judetul Olt, precum si confiscarea sumelor de 15.000 de euro, 45.000 de euro si 4.000 de lei.
„Inculpatul a primit suma de 15.000 de euro cu cateva zile inainte de termenul de judecata din 17.01.2007, cand judecatorul a dispus inlocuirea acestei masuri preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara”, au stabilit procurorii DNA.
Va reamintim ca in seara zilei de 19 august 2009, inginerul de calculatoare Peter Lucian Reja, de 28 de ani, a fost spulberat pe trotuar, in dreptul podului de cale ferata dintre Piata Marasti si Centrul Bancar, de un autoturism Ferrari condus de Adrian Iosif Cocoana, care mai apoi a fugit de la locul accidentului.
A mers la politie abia a doua zi dupa accident, insotit de avocati. A fost arestat preventiv si mai apoi eliberat de judecatori, dupa ce procesul sau a fost stramutat de la Timisoara la Judecatoria Craiova.
La inceputul lunii mai 2011, judecatorii Tribunalului Dolj au decis condamnarea lui Adrian Cocoana la 4 ani de inchisoare cu executare, plus plata a 2 milioane de lei despagubiri morale catre mamei lui Lucian Reja, Aurelia Gramescu.
De asemenea, Cristina Rohnean, tanara care se afla pe trotuar alaturi de Lucian Reja, ranita in accident, a primit de la Adrian Cocoana 50.000 de lei daune morale si 1.800 daune materiale.
Avocatul Florin Kovacs a fost reprezentantul Aureliei Gramescu in acest proces si, dupa punerea in libertate a inculpatului, a facut declaratii, in premiera, despre posibilitatea ca judecatorul cauzei sa fi fost mituit pentru a lua hotararea de punere in libertate a lui Iosif Cocoana. (V.E.)