Puls VALUTAR / Un an de stabilitate pentru leu

Leul ramane cea mai stabila moneda din regiune, evolutia lui fiind monitorizata constant de catre BNR, care nu doreste evenimente neprevazute in aceste saptamani, care premerg alegerile parlamentare si prezidentiale.


Cursul euro a scazut marginal de la 4,9764 la 4,9759 lei, iar tranzactiile se realizau in culoarul 4,975 – 4,97 lei.

Presiunea pe curs se mentine insa, avand in vedere situatia economiei romanesti, care a stagnat in penultimul trimestru din acest an fata de al doilea trimestru, dar a crescut cu 1,1% din PIB comparativ cu aceeasi perioada din 2023.

Dupa declaratia lui Mugur Isarescu conform careia o noua reducere a dobanzii de referinta mai are de asteptat s-a manifestat o tendinta de crestere marginala a indicilor ROBOR.

Miercuri, indicele la 12 luni a crescut dupa doua luni de stagnare de la 5,64 la 5,65%. Joi, indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 5,55 la 5,56%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,59 la 5,60%.

Finantele au redeschis joi o emisiune de titluri de stat cu scadenta in iulie 2030. Valoarea programata a fost de 500 milioane lei, suma care a fost atrasa la sfarsitul licitatiei, pentru care a acceptat sa plateasca o dobanda medie anuala de 6,87%.

Cererea de moneda americana s-a mentinut la valori ridicate, evolutie declansata de victoria lui Donald Trump la alegerile prezidentiale din Statele Unite. euro s-a depreciat la 1,0497 – 1,0568 dolari iar cursul monedei americane a urcat de la 4,6879 la 4,7339 lei.

Media francului elvetian s-a apreciat la 5,3176 lei iar cea a lirei sterline la 5,9824 lei.

Pretul gramului de aur a scazut de la 393,4124 lei la 387,3649 lei, dupa ce metalul galben s-a depreciat la 2.537 – 2.582,10 dolari/uncie.

Cursul monedelor din regiune se aprecia la 4,3365 zloti/euro, respectiv 407,97 forinti/euro.

Bitcoin a atins miercuri noaptea un record de 93.462,18 dolari si s-a retras joi la 89.723 – 91.686 dolari. Volatilitatea ethereum s-a redus la 3.159 – 3.241 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply