Perchezitii la locuinta unei avocate din Capitala, suspectate de instigare la omor calificat. Femeia ar fi oferit bani in schimbul asasinarii unor persoane pe care le banuieste ca ar fi avut legatura cu moartea fiului sau, relateaza News.ro.
Joi, 31 octombrie, procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie fac perchezitii la locuinta unei avocate suspectate de instigare la omor calificat. Potrivit procurorilor, avocata, care este suspendata, ar fi instigat o persoana, in schimbul unor sume de bani, sa omoare trei persoane pe care le banuieste ca ar avea legatura cu moartea fiului sau, in strainatate.
Potrivit sursei citate, procurorul de caz din cadrul Sectiei de Urmarire Penala a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si ofiteri din IGPR au pus in executare un mandat de perchezitie domiciliara intr-o cauza penala privind comiterea infractiunii de instigare la omor calificat de catre o persoana avand calitatea de avocat suspendat.
Din cercetarile efectuate a reiesit ca, in perioada 1 – 30 octombrie 2024, pe raza municipiului Bucuresti, in contextul in care fiul avocatei ar fi decedat pe teritoriul altui stat, aceasta a instigat o persoana, ca in schimbul unor sume de bani, sa omoare trei indivizi pe care femeia ii suspecteaza ca ar fi avut legatura cu decesul fiului acesteia, mai mentioneaza sursa citata. (V.E.)