Elevii din Timisoara si din localitatile periurbane se pot inscribe, pana in 25 noiembrie, la concursul de fotografie „Revolutionarul din familia mea”, organizat de Primaria Municipiului Timisoara, prin Administratia pentru Sanatate si Educatie.
Fotografiile trimise vor fi evaluate de un juriu de specialitate si cele mai bune vor fi premiate cu:
Premiul I – Tableta ePaper cu ecran tactil (Remarkable 2 with Pen)
Premiul II – Bicicleta MTB complet echipata
Premiul III – Telescop astronomic
Mentiuni: 10 vouchere de cate 100 lei la Libraria ”La doua Bufnite”
„Anul acesta se fac 35 de ani de la Revolutia anticomunista inceputa la Timisoara. Toti avem in minte fotografia Pietei Victoriei plina de timisoreni care prin curajul si unitatea lor au adus libertatea.
Facem acest concurs tocmai pentru a-i incuraja pe copii si pe tineri sa afle cum cei din familia lor sau din vecini sau dintre profesorii lor au trait acele momente din Decembrie 1989. Vrem sa il gaseasca pe revolutionarul din familia lor care in zilele acelea a fost in strada. E de datoria noastra sa nu lasam sa se asterne uitarea peste acele zile”, spune primarul Dominic Fritz.
Fiecare elev-participant este incurajat sa identifice o persoana din familie (bunic, bunica, un parinte, matusa etc.) sau un apropiat (un vecin, un profesor, un prieten de familie etc.), care a participat la Revolutie, sa il intrebe si sa afle povestile pe care el sau ea le-a trait la Revolutie. De exemplu, puteti merge in locurile in care a lucrat atunci sau a fost ca manifestant. Poate gaseste in dulap un obiect de imbracaminte sau o carte sau alt obiect pe care il avea in zilele acelea. Iar la final, elevul va realiza cel mult trei fotografii – pot fi documentare sau artistice – persoanei cu care vorbeste, in locuri sau cu obiecte care au inspirat povestile pe care le-a aflat.
Pozele vor fi insotite de un scurt text, scris de catre elev, intr-un stil personal si non-fictional, care va descrie experientele revolutionarului transpuse in fotografii.
Cele mai bune proiecte vor fi incluse in expozitia publica dedicata celor 35 de ani de libertate si vor fi premiate. Multumim Fundatiei Alber pentru sustinerea concursului.
Regulamentul, calendarul concursului si criteriile de evaluare a proiectelor sunt publicate aici: https://35libertate.primariatm.ro/concurs.Toate proiectele eligibile vor fi publicate pe site-ul concursului. Rezultatele finale le anuntam pe website-ul concursului in 15 decembrie 2024.
Participarea este gratuita. Inscrierea proiectelor in concurs se realizeaza electronic, prin formularul inclus pe website-ul concursului: https://35libertate.primariatm.ro/concurs. Mentionam ca, in cazul elevilor din ciclul primar si gimnazial, inscrierea se poate face si de catre apartinatori legali ai elevului (parinti, rude, prieteni, profesori).
Concursul face parte din programul „Timisoara, 35 de ani de libertate”, dedicat Revolutiei anticomuniste din decembrie 1989 si este organizat de Primaria Municipiului Timisoara. (Primaria Timisoara, Serviciul Comunicare)