“104 pentru Poli”! Studenti si profesori vor alerga 42 km pe Stadionul Stiinta, pentru a celebra implinirea a 104 ani de existenta a universitatii din Timisoara

La UPT, sportul s-a dezvoltat odata cu universitatea, fiind, de 104 ani, parte integranta din viata academica. Inca de la inceputuri, Politehnica timisoreana a fost un promotor al valorilor sportive, imbinand educatia cu activitatile fizice pentru a forma tineri remarcabili, profesionisti si cetateni echilibrati atat din punct de vedere intelectual, cat si fizic.


In urma cu cativa ani a fost instituita, a crecut de la an la an si a devenit o traditie cursa de pe Stadionul Stiinta in care studentii, cadrele didactice si toti cei care sunt alaturi de UPT alearga un numar de tururi de pista egal cu numarul anilor de existenta ai universitatii.

Participantii pot parcurge unul, mai multe sau toate cele 104 tururi aniversare (cat un maraton). Evenimentul este gratuit si deschis tuturor membrilor Politehnicii, simpatizantilor si iubitorilor de alergare.

Desfasurata acum sub egida „Timisoara City Marathon powered by UPT”, editia din acest an promite sa fie mai mult decat un simplu maraton, parteneriatul strategic dintre Universitatea Politehnica Timisoara si Alergotura aducand traditiile timisorene de sport si educatie intr-o viziune comuna pentru viitor.

Evenimentul va avea loc sambata, 26 octombrie 2024, intre orele 14,30 – 20,30, pe Stadionul Stiinta. In acest an, vor fi cate doi lideri pentru fiecare tur, ce vor purta cu mandrie steagul institutiei pe durata alergarii, iar la final vor primi tricouri tehnice cu insemnele UPT.

Vom alerga impreuna, fiecare in ritmul sau, pentru a finaliza cele 104 tururi simbolice – echivalentul a 42 km! Fiecare participant poate opta pentru unul sau mai multe tururi si poate chiar alege sa fie „lider de tur”, deschizand cursa pe unul dintre segmente.

 Inscrierile pentru comunitatea UPT se fac aici: https://bit.ly/3NmTVvz

Inscrierile pentru prieteni si sustinatori ai Politehnicii se fac aici: https://bit.ly/3BDb0iv

Intre orele 18 si 20,30, tot pe Stadionul Stiinta, se va organiza Pasta Party – un eveniment de socializare dedicat participantilor la alergare, menit sa-i conecteze dupa efortul fizic si sa-i pregateasca pentru „Timisoara City Marathon powered by UPT”, ce va avea loc a doua zi, 27 octombrie 202, incepand cu ora 8.

In preambulul curselor de alergare, vineri, 25 octombrie 2024, intre orele 18 – 20, va avea loc workshop-ul „Sportul de placere / sportul de performanta”, la Centrul de Conferinte UPT, invitatul special al serii fiind celebrul alpinist Horia Colibasanu. (Universitatea Politehnica Timisoara, Lucian Ronkov)

Leave a Reply