Fost executor judecatoresc, condamnat la 3 ani de inchisoare! Si-a insusit din banii creditorilor peste 200.000 de lei

Un fost executor judecatoresc din Suceava, trimis in judecata pentru abuz in serviciu si delapidare, a fost condamnat de magistratii Curtii de Apel la 3 ani de inchisoare cu suspendare sub supraveghere.


De asemenea, Elisabeta Manoliu, a fost obligata sa returneze catre Garanti Bank suma de 225.927,88 lei (198.426,85 lei reprezentand debit principal si 27.501,03 lei reprezentand dobanda legala). Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Elisabeta Manoliu a fost trimisa in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava, la inceputul anului 2024. Imediat dupa ce s-a aflat de ilegalitatile pe care le-a comis, Elisabeta Manoliu a fost bagata in Comisia de Disciplina a Camerei Executorilor Judecatoresti Suceava. Dupa ce a fost sanctionata disciplinar a iesit din profesie, iar acum nu mai are calitatea de executor judecatoresc. Totusi, la vremea comiterii faptelor era executor judecatoresc, numai ca in loc sa aplice legea a ales sa o incalce.

Potrivit procurorilor, infractiunea de „abuz in serviciu” consta in aceea ca, in calitate de executor judecatoresc, ”si-a indeplinit defectuos atributiile de serviciu in legatura cu distribuirea sumelor rezultand din executarea silita, fapt ce a cauzat o vatamare drepturilor si intereselor legitime si o paguba patrimoniului creditorului”.

In ceea ce priveste infractiunea de „delapidare”, anchetatorii spun ca Elisabeta Manoliu a primit in contul de consemnare al Biroului Executorului Judecatoresc suma de 211.000 de lei rezultata din vanzarea la licitatie publica a imobilului apartinand unui numar de trei creditori, bani pe care i-a oprit pentru ea. (V.E.)

 

Leave a Reply