Odata cu deschiderea MINA Pop-up Timisoara in Iulius Town, pe 3 octombrie 2024, va avea loc in premiera si spectacolul de dans imersiv [IN BETWEEN]. O reprezentatie fascinanta vizual si o experienta multimedia colectiva, spectacolul combina dansul contemporan, acrobatiile si noile media intr-un basm hi-tech. MINA Pop Up va avea loc la Timisoara intre 3 octombrie 2024 si 12 ianuarie 2025, perioada in care vor fi prezentate mai multe spectacole imersive si instalatii interactive.
Eroii spectacolului care va avea loc pe 3 octombrie, in cadrul MINA Pop-Up din Iulius Town, sunt zece dansatori si acrobati ce ne vor purta intr-o aventura imersiva uluitoare, intre mai multe dimensiuni, o simbioza intre uman si artificial. Gandit ca un basm hi-tech, [IN BETWEEN] propune audientei o experienta multisenzoriala a conexiunilor. Isi invita spectatorii sa exploreze universuri interioare, sa experimenteze imblanzirea tehnologiei si sa treaca granita dintre real si virtual, dintre corp si avatar.
Prin imbinarea dansului contemporan, a acrobatiilor si noilor media, acest spectacol ne incurajeaza sa ne aventuram in „necunoscutul” digital, o prezenta din ce in ce mai palpabila in vietile noastre, la limita dintre (supra)natural si extraordinar. Spectacolul dureaza 45 de minute si va avea doua reprezentatii, la ora 19.00 si 20.15. Pentru mai multe informatii si detalii despre programare, va invitam sa vizitati minamuseum.com.
Printre performerii spectacolului se numara si Dumitru Rosca, acrobat la Circul Metropolitan, fost gimnast de performanta cu multiple premii nationale si internationale. Pana in prezent a obtinut 5 titluri de Campion National, 4 de Campion Mondial si inca 2 Recorduri Mondiale pentru scorurile dobandite in executia sa.
Georgeta Corca, care interpreteaza un dans in spectacolul [IN BETWEEN], are o experienta de peste 15 ani in domeniul artelor contemporane si detine Recordul National pentru cel mai bun scor la categoria Pole Sport Feminin.
Doi ani consecutivi, Georgeta Corca a fost laureata cu titlul de Atleta a Anului in cadrul Campionatului Mondial de Pole & Aerial Sports IPSF, devenind unul dintre principalii promotori ai acestei discipline si contribuind la schimbarea mentalitatii si eliminarea stigmatului asociat dansului la bara.
Spatiul MINA Pop Up este un cort de 450 mp, cu proiectii 360, organizat impreuna cu Iulius Town Timisoara in parcarea UBC0.
Biletele pentru MINA si MINA Pop-Up sunt disponibile pe site-ul oficial al muzeului, la sectiunea bilete. Pentru mai multe informatii si detalii despre program, vizitati www.minamuseum.com/minapopup/. Proiect cultural co-finantat de Ministerul Culturii.
(Iulius Town, Departament PR, Consuela Dobos)