Aquatim: Retele noi de apa si canalizare pe 10 strazi din Timisoara, valoarea investitiei fiind de aproape 2,4 milioane de lei (P)

Aquatim a semnat, in data de 4 septembrie 2024, contractul de lucrari ”Extindere retele de distributie apa potabila si canalizare menajera, bransamente apa si racorduri in municipiul Timisoara, jud. Timis”, cu firma Romtim Instal SRL.


Contractul are o valoare de 2.364.358,09 lei si are in vedere realizarea de lucrari la infrastructura de apa si canalizare pe 10 strazi din Timisoara, respectiv Ion Alexandru, Cercului, Pastorilor, Comoarei, Liliacului, Traian Demetrescu, George Popovici, Vidin, Academician Aurel Barglazan, Calea Aradului.  Perioada de executie este 6 luni, iar cea de garantie este 36 luni.

In total, se vor executa 800 m de conducte de apa si peste 1300 m de conducte de canalizare, precum si 200 m de conducte pentru apele pluviale. Odata cu extinderea retelelor de apa si canalizare se vor realiza si bransamentele si racordurile aferente acestora pentru imobilele de pe strazile cuprinse in contract.

Acest contract face parte din proiectul „Extindere retele de apa si canalizare in aglomerari mai mari de 2000 locuitori echivalenti in judetul Timis”, in cadrul caruia locuitorii din Timisoara, dar si din Recas, Gataia, Deta, Ciacova, Cenad si Liebling, vor beneficia de extinderea retelelor de apa potabila si de canalizare.

Prin intermediul Planului National de Redresare si Rezilienta se urmareste consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apa si apa uzata si accelerarea accesului populatiei la servicii de calitate conform directivelor europene.

De asemenea, se doreste cresterea gradului de acces al populatiei, in special din zonele rurale, la un serviciu public de apa si canalizare conform cu cerintele Directivelor europene si accesibil tuturor categoriilor sociale. Totodata, in timp, se doreste imbunatatirea igienei, sanatatii si bunastarii la nivelul comunitatilor/gospodariilor beneficiare. (Aquatim)

NOTA: Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei

Leave a Reply