Luni, 22 iulie 2024, a avut loc deschiderea oficiala a celei de-a XXX-a editii a ISWinT (International Student Week in Timisoara), primul festival international studentesc din Europa de Est, organizat de Liga AC (Liga Studentilor din Facultatea de Automatica si Calculatoare a Universitatii Politehnica Timisoara).
Evenimentul a debutat cu o conferinta de presa organizata in Sala Senatului UPT. In cadrul acesteia, rectorul Universitatii Politehnica Timisoara, conf.univ.dr.ing. Florin Dragan, a povestit ca, in 1994, la prima editie ISWinT, era student la calculatoare si isi aminteste foarte bine de acele momente extraordinare la care a fost participant direct.
De asemenea, rectorul UPT i-a felicitat pe voluntarii Ligii AC pentru organizarea nu doar a acestui festival, ci a multor alte proiecte pe care le coordoneaza, subliniind ca ar putea fi un model pentru celelalte organizatii de studenti din tara.
Tot in cadrul conferintei de presa, Alexandra Dobre, director general al Directiei de Tineret, Familie si Politici Demografice din cadrul Ministerul Tineretul, Familiei si Egalitatii de Sanse, a adresat felicitari Ligii AC, care a mentinut traditia unui festival cu o asemenea istorie, avand cuvinte de lauda si la adresa conducerii UPT, pentru excelenta colaborare si sustinere a activitatilor si proiectelor studentesti.
La eveniment au mai participat Lucian Rotar, coordonatorul primei editii ISWinT, care a evocat momentele de inceput si entuziasmul celor care au organizat primul festival studentesc international din Estul Europei, Marius Miri, coordonatorul actualei editii, care a prezentat evolutia in timp a festivalului, precum si Juan Carlos Villas, unul dintre participantii la prima editie, care a tinut sa fie prezent si la cea aniversara.
Tot luni, in Sala Multifunctionala a Consiliului Judetean Timis, a avut loc deschiderea oficiala, eveniment la care Lucian Rotar, coordonatorul primei editii ISWinT, conf.univ.dr.ing. Florin Dragan, rectorul Universitatii Politehnica Timisoara, Dominic Fritz, primarul municipiului Timisoara, Alin Nica, presedintele Consiliului Judetean Timis, Madlen Serban (interventie online), secretar general al Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO, Alexandra Dobre, din partea Ministerului Tineretului, Familiei si Egalitatii de Sanse, László Borbély, de la Departamentul de Dezvoltare Durabila, Andrei Luca, din partea Ministerului Afacerilor Externe, Adrian Iva, de la Fundatia Alber, Laurentiu Grecu, de la City of Mara, Raul Brumaru, Blending Intensive Program, Facultatea de Automatica si Calculatoare, Marius Miri, coordonatorul actualei editii ISWinT, au adresat salutul lor celor 150 de participanti din 50 de tari.
ISWinT este un festival international, dedicat studentilor din toate colturile lumii. Conceptul a fost creat in 1994 si a pornit de la ideile indraznete ale studentilor entuziasti care credeau in unitate, multiculturalitate si prietenie. A crescut tot mai mult, anul acesta ajungand la cea de-a XXX-a editie, mereu animata de o echipa noua, idei noi si un numar din ce in ce mai mare de participanti. Ceea ce ISWinT pastreaza si transmite de la o generatie la alta este spiritul, entuziasmul si motivatia de a face fiecare editie de neuitat.
Festivalul este dedicat tuturor studentilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani, care sunt inscrisi la o universitate oriunde in lume. La Timisoara, participa la ateliere, activitati, evenimente si nopti nedormite care nu vor fi uitate niciodata. Atelierele, care sunt principalele activitati pentru participanti, acopera o multime de domenii de interes, variind de la probleme cu care se confrunta studentii din intreaga lume pana la hobby-uri populare in randul tinerilor.
Tema pentru editia aniversara din acest an este „Shine Your Own Light”, o tema captivanta, conceputa pentru a inspira incredere in sine, fiind strans legata de elementul „lumina” si de istoria bogata a orasului nostru, la 140 de ani de cand Timisoara a devenit primul oras iluminat electric din Europa.
O recunoastere a valorii Festivalului Studentesc ISWinT (International Student Week in Timisoara), organizat de Liga AC, Universitatea Politehnica Timisoara si Facultatea de Automatica si Calculatoare, vine in acest an si de la UNESCO, organizatie care luat sub patronajul sau cea de-a XXX-a editie a proiectului demarat in 1994 (o premiera pentru un proiect de tineret), dupa ce in anii precedenti, festivalul s-a desfasurat sub patronajul Parlamentului European, al Casei Majestatii Sale si al Ministerului Afacerilor Externe, toate acestea punand o eticheta a calitatii ISWinT.
In aditie la workshopurile si activitatile dedicate exclusiv studentilor straini, voluntarii ISWinT au programat alte doua evenimente remarcabile, deschise publicului timisorean, menite sa celebreze multiculturalismul si spiritul de libertate al festivalului: Parada ISWinT si Concertul ISWinT.
Parada ISWinT – 30 iulie, ora 18:30
Incepand cu ora 18:30, se va desfasura Parada ISWinT, care va porni din Complexul Studentesc Timisoara si se va incheia la Iulius Gardens. Studenti din intreaga lume vor defila pe strazile orasului, fluturand cu mandrie steagurile tarilor lor de origine sau a comunitatilor lor, intr-un spectacol plin de culoare si energie. Parada reprezinta o ocazie unica de a celebra diversitatea culturala si unitatea globala.
Concertul ISWinT – 30 iulie, Iulius Gardens
Finalul paradei este urmat de Concertul ISWinT, care va avea loc la Iulius Gardens. Evenimentul va incepe la ora 21:30 cu trupa Acoustic Boyz, urmata de Dragos Moldovan la ora 22:00. Cei prezenti se vor bucura de alaturi de o seara de muzica live, alaturi de artisti romani de renume, intr-o atmosfera vibranta si plina de entuziasm. (Universitatea Politehnica Timisoara, Lucian Ronkov)
I simply could not go away your web site prior to suggesting that I really enjoyed the standard info a person supply on your guests Is going to be back incessantly to investigate crosscheck new posts