Teatrul National din Timisoara este deosebit de incantat sa anunte ca a fost selectionat in Festivalul National de Teatru cu spectacolul VICTIMELE DATORIEI de Eugène Ionesco, regia artistica Radu Iacoban. Dupa vizionarea a peste 250 de spectacole din Romania si din strainatate, echipa de curatori ai FNT 2024, alcatuita din criticii de teatru Mihaela Michailov, Calin Ciobotari si Ionut Sociu, a inclus spectacolul Teatrului National in aceasta editie a festivalului, editie plasata, asa cum declara organizatorii „sub semnul dramaturgiilor posibilului”.
Raspunzand pe deplin acestui concept, „Victimele datoriei” sparge granita dintre realitate si fantastic, intr-o incursiune trepidanta, palpitanta, detectivistica prin cele trei niveluri ale constiintei omenesti.
Un spectacol despre singuratatea fiintei umane care, la fel ca in intreg universul ionescian, nu intra in malaxorul terorii – fie ca refuza, ca in „Rinocerii”, fie ca nu stie cum, ca in acest spectacol.
Pentru public, „Victimele datoriei” reprezinta o intalnire deosebita cu una dintre cele mai importante voci ale dramaturgiei lumii – Eugène Ionesco, intr-un text cu o identitate pe cat de recognoscibila, pe atat de particulara, de personala, ceea ce a facut, pesemne, ca aceasta piesa sa fie montata mult mai rar decat mult mai cunoscutele „Rinocerii”, „Scaunele”, „Cantareata cheala” etc.
Spectacolul „Victimele datoriei” este o tragi-comedie construita ca un joc de oglinzi care, penduland intre vizibil si invizibil, intre concret si inefabil, isi urmareste eroul – un om obisnuit, aparent fara identitate, interpretat de unul dintre cei mai reprezentativi actori ai Teatrului National din Timisoara, Matei Chioariu – pe un drum bizar, comic si tragic, pe care se vede silit sa il parcurga, in cautarea radacinilor raului.
Parcurge acest traseu impins, ghidat, provocat de niste personaje la fel de caleidoscopice, interpretate de reputatii actori Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Ion Rizea si Iuliana Craescu. Scenografia si visuals-urile sunt semnate de Tudor Prodan. Cea de-a XXXIV-a editie a Festivalului National de Teatru este programat intre 18 si 27 octombrie 2024. (TNT, Georgeta Petrovici)