Cine sunt profesorii de la Universitatea de Stiintele Vietii din Timisoara cercetati de DNA in dosarul “mita de la studenti”

Flagrantul de luare de mita organizat de procurorii DNA, la Universitatea de Stiintele Vietii „Regele Mihai I” din Timisoara, in urma caruia a fost retinuta conf. univ. dr. Maria Moatar, prodecan la Facultatea de Inginerie si Tehnologii Aplicate, a provocat panica printre cadrele universitare care sunt cunoscute pentru “comisioanele” percepute de la studenti.


Multi profesori cu functii de conducere nu dorm linistiti, in aceste zile, intrucat cei care au picat pe inregistrarile DNA nu mai au nimic de pierdut si ar putea incepe sa vorbeasca. Sa faca intelegeri cu procurorii.

Mai cu seama ca, dupa cum ne-au dezvaluit surse judiciare, alaturi de Maria Moatar au mai fost dusi la audieri inca doua cadre universitare. Este vorba despre seful de lucrari Dragomir Petru Ioan, director Departament Silvicultura, si seful de lucrari Carolina Stefan, de la acelasi departament.

“In ultimii ani, acestia pretindeau bani studentilor pentru a le facilita accesul in examene. Culmea ipocriziei este ca aceleasi cadre didactice nu participau la cursurile pe care trebuiau sa le sustina in timpul semestrelor, iar la sfarsit de semestru solicitau bani pentru absente la cursuri, pe care de fapt nu le tineau.

Situatia era cunoscuta la nivel de rector si de prorector cu Didacticul, dar acestia, din motive necunoscute, nu au luat niciun fel de masuri. Mai mult, alte cadre didactice care nu colectau sume de la studenti au fost indepartate si hartuite, in ultimii ani, pentru a proteja interesele grupului.

Banii erau colectati de catre sefii de an de la studenti si livrati fiecarui cadru didactic in biroul acestuia. Se pare ca aceste tranzactii au fost monitorizate de catre lucratorii DNA Timisoara si s-a reusit si un flagrant in data de 19.06.2024”, ne-a dezvaluit un angajat de la Universitatea de Stiintele Vietii „Regele Mihai I” din Timisoara.

Vom reveni cu mai multe detalii din acest dosar, zilele viitoare, in conditiile in care probatoriul devine tot mai bogat, de la o zi la alta. (V.E.)

5 thoughts on “Cine sunt profesorii de la Universitatea de Stiintele Vietii din Timisoara cercetati de DNA in dosarul “mita de la studenti”

  1. Să redăm profesiei și funcției demnitatea cuvenită și să înlăturăm persoanele care nu se pot ridica la nivelul unei asemenea demnități! Ne plângem de starea societății, în vreme ce tocmai formatorii sunt primii care o distrug!

  2. Cine era “cadrul didactic” atât de bine informat despre circuitul banilor? Și de ce tăinuia? Și cum știți că rectorul și prorectorul didactic erau la curent cu ceea ce făceau cei trei? I-ați întrebat și v-au confirmat?

  3. Sa arunce cu piatra ala care-i curat ca lacrima, ca si administratorul facultatii ciubucareste in loc sa-si vada de treaba pentru care e platit si fiecare profesor are un protejat student.Asa ca, de sus pana jos, toti sunt manjiti.

  4. Nu sunt mânjiți toți, de jos până sus. Sunt oameni care-și fac datoria, sunt șefe de lucrări care-și cresc singure copiii din salariu și conferențiari cărora nu le este rușine să facă lucrări practice așa cum trebuie făcute, fără să se tulbure de nurii studentelor. A-i băga pe toți în aceeași oală este un demers de om prost, pur și simplu, scuze! Și dacă ești cea mai sociabil(ă), când lucrezi într-o echipă de 300, nu ai timp să vorbești cu toți și să-i cunoști pe toți.
    Eu am curaj să ridic piatra și mai cunosc destui care-ar putea-o arunca (dar nu ăsta este scopul). Îți acord totuși circumstanțe atenuante: poate lucrezi într-o facultate mică spre foarte mică și ești impulsiv-înclinat(ă) spre generalizări.

Leave a Reply