O incercare ilegala de introducere in tara a unui automarfar incarcat cu deseuri si diverse bunuri, fara documente legale, a fost respinsa de un politist de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Nadlac care a refuzat mita si a formulat denunt la D.G.A. – Serviciul Judetean Anticoruptie Arad.
In urma sesizarii, la data de 04.06.2024, ofiterii de politie judiciara din cadrul Directiei Generale Anticoruptie Serviciul – Judetean Anticoruptie Arad, la delegarea si sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, au prins in flagrant, in Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac II, o persoana (proprietarul camionului si al marfii), care a oferit cu titlu de mita suma de 200 euro politistului de frontiera.
In schimbul banilor, politistul de frontiera ar fi trebuit sa nu isi indeplineasca atributiile de serviciu si sa permita intrarea in Romania a automarfarului incarcat cu diverse bunuri ce urmau sa fie transportate din interiorul Uniunii Europene pe teritoriul Romaniei, pentru care soferul nu detinea documentele necesare de transport.
Ca urmare a constatarii infractiunii flagrante, se continua desfasurarea de acte de urmarire penala pentru documentarea intregii activitati infractionale in cauza, persoana fiind cercetata in stare de libertate, sub aspectul savarsirii infractiunii de dare de mita. (DGA)
Foto cu rol ilustrativ