Premierul Marcel Ciolacu a facut o gafa de proportii, intr-o conferinta de presa la Timisoara, precizand ca se simte jignit daca e facut „moldovean“, el fiind din Buzau. Astfel, a jignit practic intreaga populatie a regiunii istorice Moldova.
„Asta e, a venit banateanul de Grindeanu sa faca autostrada in Moldova. Buzaul nu e in Moldova si va rog frumos sa nu ma jigniti! Dar a venit si un buzoian (adica Ciolacu – n.red.) care totusi impreuna cu dl Grindeanu si restul colegilor din Guvern am inceput sa aducem timisorenilor ce e corect sa aducem”, a spus Marcel Ciolacu, vorbind ieri despre regionalizare si autostrada care leaga Moldova de restul tarii.
Ciolacu subliniaza practic ca a considera judetul in care s-a nascut parte din Moldova ar fi o jignire.
Pe fata colegilor sai au aparut imediat grimase la gluma premierului. S-au strambat si Alfred Simonis, si Marian Neacsu.
Aflati in spatele premierului, cei doi si-au intors privirea unul catre celalalt, apoi fiecare si-a muscat buzele, dar nu au cracnit sa il intrerupa pe presedintele PSD si posibil candidat la presedintia Romaniei.
Declaratia, la minutul 27:57:
Miscarea pentru Dezvoltarea Moldovei ii cere explicatii
In reactie la aceste declaratii complet iresponsabile pentru cineva in pozitia de prim ministru, Asociatia Miscarea pentru Dezvoltarea Moldovei ii cere lui Ciolacu explicatii publice: despre ce jignire personala ar fi fost vorba daca Buzaul era in Moldova?
“Este limpede ca substratul afirmatiei este in primul rand jignitor pentru intreaga populatie a regiunii Moldova, de care domnul prim-ministru gaseste de cuviinta sa se delimiteze intr-un mod dispretuitor, gest cu adevarat unic in politica romaneasca la nivel de varf pana la acest moment.
In al doilea rand, „banateanul de Grindeanu” nu face autostrada din Moldova din banii lui, pe persoana fizica. Autostrazile sunt construite, in sfarsit, in Moldova la presiunea cetatenilor acestei regiuni care vad, de zeci de ani, cum investitiile ii ocolesc constant.
„Buzaul nu e in Moldova si va rog frumos sa nu ma jigniti” este o afirmatie foarte grava, care il descalifica pe domnul Ciolacu ca prim-ministru, obligat prin natura functiei pe care o ocupa ca, dincolo de decenta, sa fie lipsit de partinire si sa trateze fiecare regiune si pe locuitorii acestora in mod egal, cel putin la nivelul declaratiilor.
Cu asemenea atitudine, cu asemenea afirmatii iresponsabile cu trimitere la cetatenii din regiunea Moldovei, domnul Marcel Ciolacu nu mai poate ocupa functia de prim-ministru al Romaniei. Prezenta domnului Ciolacu in fruntea Guvernului este o jignire la adresa acestei tari!”, a transmis asociatia intr-un comunicat remis vineri spotmedia.ro.
UPDATE: Explicatiile lui Ciolacu
Dupa valul de critici, premierul a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook in care spune ca nu a vrut sa ii jigneasca pe moldoveni si ca nu a fost nimic peiorativ. Ciolacu mai afirma ca mama lui este din Tecuci si ca ii iubeste pe toti romanii la fel.
”Inainte de orice sunt roman. Imi iubesc tara si cred in Dumnezeu. Sunt moldovean asa cum sunt ardelean, banatean, oltean sau bucovinean. Mama era din Tecuci. Deci departe de mine sa jignesc pe cineva. Vad ca s-a interpretat o glumǎ pe care am facut-o in Timisoara si unii incearca sa o speculeze politic. Nu a fost nimic peiorativ. Daca cineva s-a simtit jignit imi cer scuze, nu asta mi-am dorit.
Respectul pentru Moldova se vede in proiectele mari de infrastructura pe care le facem aici in ultimii ani, tocmai pentru a recupera decalajale fata de celelalte regiuni ale tarii. Jignirea adevarata este cand propui candidati precum un hot de tabla si un primar penal dintr-un grup infractional organizat si te astepti ca oamenii sa ii voteze.
Ps: mereu am simtit multa caldura atunci cand am fost in Moldova. Si voi reveni de fiecare data cu acelasi respect si pretuire”, a scris Ciolacu. (Mara Ion)