Biroul Electoral al Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara a anuntat rezultatul alegerilor pentru ocuparea functiei de rector, primul tur de vot, care au avut loc in urma cu cateva zile.
„In urma scrutinului electoral desfasurat in data de 15 februarie 2024, privind alegerea rectorului Universitatii, Biroul Electoral al Universitatii face urmatorul anunt: Prezenta la vot: 581 din 746 alegatori. Candidatul, prof. univ. dr. Octavian Marius Cretu, a obtinut 574 de voturi pentru”, se mentioneaza in anuntul Biroului Electoral.
Dupa cum ne-a informat ofiterul de presa al UMF Timisoara, deocamdata s-a finalizat raportul privind alegerile pentru noul mandat, care a fost transmis la Ministerul Educatiei in vederea confirmarii rectorului desemnat in urma alegerilor.
Ulterior confirmarii rectorului, va avea loc numirea prorectorilor, selectarea decanilor prin concurs si numirea prodecanilor. (E.T.)