O noua secta care a luat amploare in tara nostra a ajuns in vizorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), dupa ce organizatia mistica si-a gasit adepti in toate clasele sociale, inclusiv in randul functionarilor din institutiile care au ca obiect de activitate siguranta nationala. Membrii sectei cred ca au puteri supranaturale si se considera stapanii adevarului.
Potrivit unor surse care au preferat sa-si pastreze anonimatul, SRI analizeaza proportiile pe care le-a luat in Romania secta de origine tibetana Prananadi.
Practicantii Prananadi cred ca, in urma rugaciunilor pe care le trimit catre Buddha, ajung sa cunosca iluminarea spirituala si devin capabili sa vindece orice boala. Membrii sectei urmeaza mai multe cursuri si participa la mai multe sedinte de rugaciune si meditatie. Scopul final al sectantilor este sa primeasca o diploma de „maestru vindecator”, pe baza careia isi pot deschide un cabinet in Bucuresti sau in tara, unde sa trateze pacienti.
Religia Prananadi nu permite „vindecatorilor” sa ceara bani, insa nici nu le interzice sa accepte sumele care li se ofera. In acest sens, la nivel national exista zeci de cabinete deschise de asa-zisii maestri vindecatori ai sectei. Sursele citate au dezvaluit ca recrutarile se fac, de obicei, chiar in aceste cabinete, din randul pacientilor.
Viitorii membri sunt ademeniti, initial, cu un curs de initiere, iar dupa ce incep sa fie convinsi de faptul ca pot deveni superiori in fata celorlalti, ajung sa cheltuiasca sume importante de bani pentru cursuri de specializare, dintre care multe au loc in Ungaria.
Pe masura ce avanseaza „spiritual”, practicantii Prananadi devin din ce in ce mai implicati si se detaseaza cu totul de familii si de prieteni. Acestia incep sa se roage zilnic, ore in sir si ajung sa nu le mai pese de aproape nimic, considerandu-se fiinte supranaturale, care pot vindeca orice si care pot vedea, in fiecare dintre noi, cine am fost intr-o viata anterioara.
“Autoritatile au intrat in alerta dupa ce, in ultima perioada, secta a luat o amploare deosebita in Romania si au fost identificati adepti inclusiv in structurile Politiei Romane si ale SRI”, au scris jurnaliștii de la Spynews.
“Fundatia Scientia Sacra, care are dreptul sa reprezinte tehnica Prananadi in Romania, a facut demersuri catre Ordinul Practicienilor de Medicina Complementara/Alternativa din Romania (OPMCA), care, conform Legii nr. 118 din 2 mai 2007 privind organizarea si functionarea activitatilor si practicilor de medicina complementara/alternativa, are dreptul sa autorizeze practicantii de terapii complementare in Romania.
In urma acestor demersuri, tehnicile de vindecare Prananadi, de regresie Prananadi si masaj Prananadi au fost incluse in grupa terapiilor complementare acreditate, in subgrupa terapie cu biocamp, prin adresa nr. 150 din 13.12.2011 emisa de OPMCA”, se precizeaza pe site-ul oficial al Prananadi. (V.E.)
Ia vedeti va rog ce parere are SRI despre citarea acestei institutii in articolul de mai sus:
https://www.dcnews.ro/sri-precizare-dupa-informa-iile-ciudate-aparute-in-presa-secta-care-ia-amploare-in-romania-exclusiv_498800.html