Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a chirurgului Gaspar Marinica, cercetat sub control judiciar pe cautiune, pentru luare de mita (sapte acte materiale).
In fapt, s-a retinut ca in perioada 19 – 26 septembrie 2022, in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatul Gaspar Marian a pretins indirect si a primit, fara drept, de la mai multe persoane, diferite sume de bani in legatura cu activitatea desfasurata conform atributiilor de serviciu, in calitate de medic primar si sef Sectie Chirurgie Cardiovasculara in cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timisoara, arata un comunicat al parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
Dosarul a fost trimis spre competenta solutionare Tribunalului Timis.
Medicul inculpat a fost retinut, in luna septembrie 2022, de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, care au dispus inceperea urmaririi penale pentru luare de mita in forma continuata. Procurorii au anuntat, atunci, ca chirurgul ar fi pretins, indirect si primit, de la sase pacienti sau de la apartinatori ai acestora, sume de bani, in lei sau in valuta, cuprinse intre 100 de euro si 2.000 de euro, in legatura cu activitatea desfasurata conform atributiilor de serviciu.
Trimiterea in judecata reprezinta, conform prevederilor Codului de procedura penala, o etapa a procesului penal ce consta in finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta in vederea judecarii cauzei, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie. (V.E.)