Anul acesta, ajung la maturitate titluri de stat, in lei sau valuta, in valoare de circa 65 miliarde lei. Pentru a achita sau rostogoli datoria dar si pentru acoperi deficitul bugetar, Finantele intentioneaza sa se imprumute anul acesta cu 181 de miliarde lei.
La jumatatea acestei saptamani, Romania a iesit pe pietele externe cu obligatiuni denominate in moneda americana, cu scadentele in in 2029 si 2034. Cererea de cumparare s-a ridicat la 15,5 miliarde dolari, iar Finantele au atras 4 miliarde dolari la costuri in scadere fata de anul trecut, de circa 6%, pentru scadenta la 5 ani, respectiv la 6,5%, pentru cele scadente la 10 ani.
Din piata locala, Trezoreria s-a imprumutat luni cu 343 milioane lei, cu scadenta ianuarie 2038, la un randament mediu anual de 6,43%, fata de o valoare programata a emisiunii de 500 milioane lei. Joi, Finantele au atras 720,7 de milioane lei, cu scadenta aprilie 2029, fata de volum nominal de 500 milioane de lei la randament mediu de 6,31%/an, suma care a fost completata cu 75 milioane lei, printr-o licitatie suplimentara.
La sfarsitul saptamanii, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a stabilizat la 6,13%, cea mai mica valoare incepand cu data de 9 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,16%, cel mai redus nivel incepand cu data de 3 iunie 2022, iar cel la 12 luni a scazut de la 6,17 la 6,16%, minim care nu a mai fost atins din data de 23 mai 2022.
In piata valutara, leul a avut o evolutie stabila, in contrast cu celelalte monede din regiune care s-au depreciat fata de euro, cu circa 1% in cazul celei maghiare, respectiv 0,5% in cazul celei poloneze.
Media monedei europene a scazut de la 4,9768 la 4,9763 lei, iar culoarul de tranzactionare s-a ingustat la 4,976 – 4,978 lei. Trebuie semnalat faptul ca vineri, dupa inchiderea pietei locale, cotatia euro a crescut la 4,98 lei.
In ultimul an, euro a fluctuat intre 1,0448 si 1,1277 dolari. Volatilitatea ridicata se datoreaza atat faptului ca Rezerva Federala americana a mentinut rata de referinta la 5,25 – 5,50%, maximul ultimilor 22 de ani, cat si tensiunilor geopolitice amplificate de conflictele Israel-Hamas si Rusia-Ucraina.
Joi, BCE a decis sa mentina principala sa dobanda la 4,50% astfel ca a doua zi euro a fluctuat intre 1,0813 si 1,0902 dolari si a inchis pe piata americana la 1,0854 dolari, iar media monedei americane a crescut de la 4,5681 la 4,5812 lei.
Pietele isi indreapta acum atentia catre ziua de miercuri cand Fed va anunta nivelul dobanzii de politica monetara, la prima sa sedinta din acest an, dupa ce s-a anuntat faptul ca in decembrie inflatia anuala din Statele Unite a fost de 2,6%, a treia luna consecutiva sub pragul de 3%.
Moneda elvetiana si cea britanica au avut o evolutie apreciativa fata de cea unica, astfel ca media lor a urcat la sfarsitul saptamanii la 5,3058 lei, respectiv la 5,8322 lei.
Pretul gramului de aur a crescut vineri la 298,0022 lei, efect al aprecierii metalului galben la 2.016 – 2.026 dolari/uncie. Reamintim ca la inceputul lui decembrie trecut a fost atins un maxim istoric de 303,8212 lei/gram.
Bitcoin s-a depreciat marti la aproape 38.500 dolari, dar la finalul saptamanii a crescut la 41.954 – 42.799 dolari, dupa reducerea presiunii pe vanzare. Dupa o scadere la circa 2.160 dolari, ethereum s-a apreciat la 2.263 – 2.306 dolari. (R.G.)
NOTA: Analiza cuprinde perioada 22 – 26 ianuarie