Puls VALUTAR / Bancile nu par interesate de obligatiunile cu scadenta in 2038: licitatie in care Trezoreria nu a reusit sa vanda cat si-a propus

Leul nu a profitat luni de reducerea aversiunii fata de risc care a permis monedelor din regiune sa se aprecieze fata de euro.


Media euro a scazut marginal de la 4,9769 la 4,9768 lei, in timp ce cotatiile din piata valutara au urcat la 4,976 – 4,978 lei, foarte aproape de maximul istoric de 4,9783 lei, atins in data de 19 mai 2023.

Bancile comerciale si-au asigurat lichiditatea necesara in perioada in care companiile isi achita taxele si impozitele la bugetul de stat, situatie care a stabilizat dobanzile interbancare.

La inceputul saptamanii, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a oprit la 6,14%, cea mai mica valoare incepand cu data de 10 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,17%, cel mai redus nivel incepand cu data de 6 iunie 2022. Indicele la 12 luni a stagnat la 6,18%, minim care nu a mai fost atins din data de 23 mai 2022.

Luni, s-a desfasurat o licitatie de obligatiuni cu una din cele mai lungi scadente emise de statul roman, ianuarie 2038. Valoarea programata a emisiunii a fost de 500 milioane lei, insa interesul bancilor si ale clientilor acestora nu a fost foarte mare, astfel ca Trezoreria a atras doar 343 milioane lei, la un randament mediu anual de 6,43%.

In asteptarea unor date economice fundamentale venite din partea economiei de peste Ocean, cererea de moneda americana s-a temperat, iar euro a crescut la 1,0880 – 1,0910 dolari. In piata locala, media bancnotei verzi a scazut de la 4,5735, la 4,5705 lei.

Evolutia poate surprinde, analistii anticipand ca BCE va incepe, in iunie, sa taie dobanda de politica monetara cu 25 puncte de baza, care va fi urmata de inca trei reduceri asemanatoare, urmand ca la sfarsitul anului rata sa coboare la 3%, fata de 4%, la sfarsitul lui 2023.

O astfel de taiere a dobanzii contrasteaza cu ceea ce se anticipeaza din partea Rezervei Federale, care ar putea sa mentina un nivel mai ridicat al politicii monetare.

Francul elvetian s-a stabilizat fata de euro, iar media lui a crescut marginal la 4,2631 lei, dupa patru sedinte consecutive de depreciere. Cursul lirei sterline a urcat la 5,8079 lei.

Pretul gramului de aur a scazut la 297,4521 lei, efect al deprecierii metalului galben la 2.020 – 2.030 dolari/uncie.

In regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 382,38 forinti/euro iar a celei poloneze la 4,3569 zloti/euro.

Deprecierea criptomonedelor s-a accentuat luni, analistii dand vina pe interesul aratat de investitori pe ETF-uri, noile instrumente de plasament aprobate de SEC (Comisia americana de Valori Mobiliare). Bitcoin a scazut la 40.382 – 41.682 dolari, iar ethereum la 2.362 – 2.465 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply