Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Pitesti au dispus efectuarea urmaririi penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 17 ianuarie 2024, a unui suspect, avocat in cadrul Baroului Arges, pentru comiterea infractiunii de trafic de influenta.
In ordonanta procurorilor se arata ca in cauza exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:
In primavara anului 2019, suspectul, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins de la o persoana (martor in cauza), condamnata intr-un dosar penal la o pedeapsa cu inchisoarea in regim de detentie, suma de 10.000 euro, pe care ar fi si primit-o efectiv, in perioada aprilie – iulie 2019, prin mai multe transferuri facute prin intermediul sistemului ”Western Union”.
Banii respectivi ar fi fost pretinsi de suspect pentru a-si trafica presupusa influenta pe care ar fi lasat sa se creada ca ar avea-o asupra judecatorilor din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ca-i va determina pe acestia sa adopte o solutie de admitere a recursului in casatie pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma sa o exercite.
Suspectului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.
La data de 18 ianuarie 2024, dupa punerea in miscare a actiunii penale, avocatul urmeaza sa fie prezentat Curtii de Apel Pitesti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.
In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin din partea Directiei Generale Anticoruptie. (V.E.)
Nu prea îmi vine să cred, mai degrabă e o combinație.