Grefier acuzat ca a sustras mai multe dosare penala si le-a dus acasa. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Un grefier de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sighet a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este vorba despre Gabriel Mihai Erhan, cercetat intr-un dosar penal pentru comiterea infractiunilor de sustragere de inscrisuri, favorizarea faptuitorului si fals material in inscrisuri oficiale.


Gabriel Mihai Erhan ocupa functia de grefier la Parchetul de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei, din anul 2015. In cursul zilei de vineri, 12 ianuarie judecatorul de drepturi si libertati de la Judecatoria Baia Mare a dispus arestarea preventiva a grefierului pentru 30 de zile. 

„Admite propunerea formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, sub nr. 1952/198/P/2023 ( nr.vechi de dosar 398/P/ 2023) din data de 11.01.2023 si, in consecinta: dispune arestarea preventiva pe o durata de 30 zile, incepand cu data punerii in executare a mandatului, a inculpatului E.G.M., cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de sustragerea sau distrugerea de inscrisuri, favorizarea faptuitorului, fals material in inscrisuri oficiale. Cu drept de contestatie in termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat si pronuntare cu reprezentantul Ministerului Public”, se mentioneaza in Incheierea pronuntata in camera de consiliu, in 12.01.2024.

Gabriel Mihai Erhan a contesta masura preventiva la Tribunalul Maramures, insa nu a reusit sa-i convinga pe judecatori de nevinovatia sa, drept pentru care grefierul a ramas in arestul IPJ Maramures.

Potrivit informatiilor din presa locala, la data de 22 decembrie 2023 s-ar fi efectuat perchezitii la domicilul grefierului. Acolo procurorii ar fi descoperit o adevarata biblioteca de dosare penale care in mod normal nu ar fi trebuit sa iasa din sediul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei.

In total, procurorii au gasit 38 de dosare acasa la grefier. Mai mult, procurorii nu l-au gasit acasa de grefier. Cel mai probabil, acesta s-ar fi ascuns pe raza localitatii Sapanta, pana cand ar fi decis sa se predea politistilor, care l-au retinut. (V.E.)

Leave a Reply