Primarul din Baia Mare, Catalin Chereches, a fost prins la Augsburg, in Germania, in urma unei colaborari intre Politia Romana si Politia Germana.
Catalin Chereches, primarul din Baia Mare condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare si dat disparut de mai multe zile, a fost prins in Germania, in orasul Augsburg, si urmeaza sa fie adus in tara.
Anuntul a fost facut de Politia Romana care, urmare schimbului de date cu politia la nivel international, a reusit prinderea lui Catalin Chereches. In momentul capturarii, Catalin Chereches s-a opus arestarii si s-a ales cu mai multe zgarieturi pe fata si hainele rupte.
Potrivit unor surse judiciare, Catalin Chereches a incercat sa fuga din Germania. A mers cu o matusa cu masina, cu aproximativ 200 de km la ora prin oras, cu intentia de a ajunge la gara Augsburg. Acolo a incercat sa scape de masina si eventual sa ia un taxi, dar a dat nas in nas politistii bavarezi si de BKA.
“In seara de 28 noiembrie 2023, in urma cooperarii politienesti internationale si a schimbului de date si informatii, dintre Politia Romana si autoritatile din Germania, Ungaria, Austria si Italia, a fost localizat, depistat si retinut, de catre politistii bavarezi si BKA, in Augsburg, un barbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmarit international.
Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informatiilor oferite de Politia Romana.
Instanta competenta a emis pe numele barbatului un mandat de executare a pedepsei inchisorii de 5 ani, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata.Multumim partenerilor interni si externi, pentru sprijinul acordat in prinderea acestuia. In continuare, se deruleaza activitati procedurale specifice, pentru aducerea barbatului in tara”, a transmis Politia Romana.
Primarul din Baia Mare, Catalin Chereches, a iesit din tara folosind o alta identitate prin punctul de trecere a frontierei Petea, a anuntat sambata Politia de frontiera. Acesta a fost dat in urmarire dupa ce a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru luare de mita. (G.I.)