Socrii primarului din Baia Mare, arestati preventiv! Au fost prinsi in flagrant in timp ce incercau sa dea mita 50.000 de euro pentru o sentinta mai blanda in dosarul ginerelui

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data 09 noiembrie 2023, a doi inculpati (sot si sotie), in sarcina carora s-a retinut savarsirea infractiunilor de dare de mita si complicitate la dare de mita.


In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In data de 25 octombrie 2023, in contextul in care un afin al lor era judecat intr-un dosar de coruptie, aflat in faza apelului, inculpata ar fi luat legatura cu o persoana (martor in cauza), ruda unuia dintre judecatorii din complet, si s-ar fi oferit sa achizitioneze o afacere pe care aceasta din urma o detinea pe raza judetului Mures cu o suma cuprinsa intre 50.000 – 100.000 euro, indicand totodata si posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite.

Aceasta “oferta” initiala ar fi fost valabila doar in conditiile in care magistratul respectiv ar fi urmat sa pronunte o sentinta favorabila (solutie mai blanda) in cauza in care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru savarsirea unor presupuse infractiuni de coruptie.

Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecatorului, prin intermediul aceluiasi martor, suma de 50.000 euro, reprezentand un avans dintr-o suma care nu a fost cuantificata pana in prezent, restul banilor urmand a fi remisi dupa data cand instanta de judecata ar fi urmat sa pronunte in cauza respectiva o solutie de achitare.

In contextul mentionat mai sus, in data de 08 noiembrie 2023, intr-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.

In demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutata de sotul sau atat moral, cat si material, acesta din urma asigurandu-i sotiei sale transportul atat in vederea ,,rezolvarii problemei” la Baia Mare, cat si ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro.

Celor doi inculpati li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 09 noiembrie 2023, inculpatii urmeaza sa fie prezentati Tribunalului Mures cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. Instanta a emis mandate de arestare preventiva pentru 30 de zile.

In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin din partea Directiei Generale Anticoruptie. (V.E.)

Leave a Reply