Perchezitii la Spitalul Municipal din Timisoara, in urma unor sesizari privind fraudarea unor concursuri de angajare. Procurorii au ridicat documente din biroul asistentei Ramona Gidea

Ofiterii DGA Timisoara au descins, in urma cu cateva zile, la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta, de unde au ridicat mai multe documente si alte inscrisuri referitoare la concursurile de angajare organizate, in ultimele luni, de unitatea medicala.


Potrivit unor surse judiciare, descinderea politistilor, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, s-ar fi facut in urma unor sesizari privind fraudarea mai multor concursuri privind ocuparea posturilor vacante de asistenti medicali si personal auxiliar.

Managerul Spitalului Municipal Timisoara, dr. Daniel Malita a dezvaluit pentru Renasterea banateana ca printre birourile in care s-au efectuat perchezitii s-a aflat si cel al directorului de ingrijiri medicale, asistenta Ramona Gidea.

“Am colaborat suta la suta cu cei care au venit. Au venit, au vazut, au ridicat ce au considerat ca este nevoie. Din cate am inteles, doamna director de ingrijiri este martor intr-un dosar, nu stiu mai multe detalii. Nu s-a dispus nici o masura vis-a-vis de dumneaei. Din cate stiu, saptamana aceasta este plecata in concediu”, a precizat dr. Daniel Malita.

De remarcat ca Ramona Gidea, membra de frunte a Clubului Rotary Ripensis, are o puternica sustinere in mediul politic local, mai cu seama din partea PSD. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis si, conform unor surse din jurul anchetei, sunt asteptate cateva surprinze de proportii. (G.I.)

Leave a Reply