O turista din Romania a decedat in Halkidiki, dupa ce s-a simtit rau intr-o taverna, iar salvarea a avut nevoie de mai bine de o ora pentru a ajunge la fata locului. Cazul a ridicat in atentia publica starea precara a serviciilor sanitare din Grecia, scrie publicatia THESS TODAY , citata de Rador.
Turista de 63 de ani a murit, miercuri dupa-amiaza, in Halkidiki, dupa ce si-a pierdut cunostinta in timp ce se afla intr-o taverna din zona Ouranoupoli.
Decesul turistei a evidentiat inca o data marile lipsuri ale Sistemului de Sanatate din Grecia, intrucat ambulanta Centrului pentru Interventii de Urgenta a avut nevoie de o ora si un sfert pentru a ajunge la fata locului.
Potrivit informatiilor obtinute de ThessToday.gr, turista de 63 de ani facea parte dintr-un grup aflat intr-o croaziera. Grupul a debarcat in portul Ouranoupoli, iar in jurul orei 14, femeia s-a simtit rau in timp ce se afla intr-o taverna. Centrul pentru Interventii de Urgenta a fost anuntat imediat sa trimita un echipaj la fata locului pentru acordarea primului ajutor.
Problema este ca intreaga regiune Halkidiki dispune de doar cinci centre medicale, iar distantele dintre ele sunt destul de mari. Prin urmare, in ciuda faptului ca ambulanta a pornit imediat de la Centrul Medical din Agios Nikolaos, pentru a parcurge distanta pana la Ouranoupoli a avut nevoie de 1 ora si 15 minute.
Intre timp, femeia a suferit un stop cardiac. Potrivit acelorasi informatii, echipa medicala sosita la fata locului a facut eforturi de resuscitare cu ajutorul defibrilatorului ambulantei, dar femeia a decedat, ora decesului fiind stabilita ora 16. (I.P.)
Sursa: comisarul.ro