Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat, prin Decizia nr. 92 din 6 februarie 2023, ca un judecator poate fi recuzat in cazul in care manifesta urmatoarele tipuri de comportament in sala de judecata:
– prin informarea participantilor la procesul penal ca are „o maniera proprie de a interpreta codul”
– prin decizii arbitrare de continuare a cercetarii judecatoresti la termene de judecata in care inculpatii nu beneficiau de apararea obligatorie
– prin interzicerea adresarii de intrebari martorilor audiati
– prin audierea martorilor nu prin adresarea de intrebari, ci prin construirea de ipoteze faptice care se dorea a fi confirmate sau infirmate de catre persoana audiata
– prin dirijarea declaratiei in scopul confirmarii faptelor sau imprejurarilor de fapt expuse de catre Ministerul Public prin actul de sesizare ca avand valente penale
– prin respingerea ca pretins nerelevanta a administrarii probei cu expertiza de specialitate financiar – contabila, care sa stabileasca, printre altele, chiar existenta/inexistenta prejudiciului
– prin informarea aparatorilor ca nu o intereseaza „ce zice Inalta Curte”,
trebuie inlaturat de la solutionarea cauzei prin admiterea cererii de recuzare, deoarece ”judecatorul cauzei s-a plasat intr-o relatie antagonica, de dusmanie fata de acestia, imprejurare in care nu mai putea pasi la judecata cauzei de o maniera obiectiva si impartiala.
In atare situatie judecatorul avea la indemana instrumentul juridic al formularii unei declaratii de abtinere, la care nu a recurs, mai mult la finalul sedintei de judecata din data de 17.11.2022 a precizat expres: „nu am nici un motiv pentru a ma abtine”. (I.P.)
Sursa: juridice.ro