Judecatorii din CSM au sesizat Inspectia Judiciara fata de procurorul oradean Cristian Ardelean, in scandalul privind linsajul mediatic al fostei sefe a CSM

Procurorul Cristian Ardelean, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, va fi cercetat de Inspectia Judiciara, dupa ce, in sedinta din 18 mai, Sectia pentru judecatori a CSM a suplimentat ordinea de zi si a luat in discutie faptele care dateaza din perioada in care acesta lucra la DNA Oradea.


Sectia pentru judecatori a CSM a dispus sesizarea Inspectiei Judiciare fata de procurorul Cristian Ardelean, interceptat, in iunie 2019, in timp ce discuta cu Cristina Guseth despre linsarea mediatica a Liei Savonea.

Sesizarea a fost votata dupa suplimentarea ordinii de zi, la propunerea judecatorului CSM Liviu Odagiu. Fostului procuror DNA Oradea i s-a reprosat ca “nu s-a opus ideii de a se incerca o santajare a presedintelui CSM”, ba chia s-a implicat “pentru ducerea la bun sfarsit a demersului planificat”. Judecatorul Odagiu a amintit ca procurorul Cristian Ardelean era parte a grupului care planuia cumintirea judecatorilor care nu dadeau solutii pe placul parchetului anticoruptie.

“Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat apararea independentei puterii judecatoresti fata de aspectele retinute in Raportul Inspectiei Judiciare, intocmit ca urmare a sesizarii referitoare la articolul publicat in data de 03.05.2023 pe site-ul www.g4media.ro si preluat in mass-media <Cum a vrut Sectia Speciala sa ii acuze de santaj pe ONG-istii si jurnalistii nemultumiti de ghidul de comunicare cu presa facut de CSM-ul condus de Lia Savonea / Sectia a cerut mandat de interceptare pentru sefa Freedom House, Cristina Guseth si procuroarea Alexandra Lancranjan>”.

Reamintim ca procurorul Cristian Ardelean a picat pe interceptari, in iunie 2019, in timp ce discuta cu Cristina Guseth, sefa ONG-ului Freedom House, despre linsarea mediatica a judecatoarei Lia Savonea, pe cand aceasta era presedinta CSM, prin intermediul jurnalistilor de casa ai DNA. “Daca nu este deloc f….a in presa, asta face ce vrea”, i-a spus Guseth procurorului, fara ca acesta sa combata in vreun fel delirul sefei Freedom House. (V.E.)

Leave a Reply