AMANARE DE URGENTA! Legea falimentului personal a fost amanata, desi trebuia sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2016! VEZI cati romani cu datorii mai mari de 14.000 de lei asteapta aceasta lege

faliment

Pe agenda Guvernului de astazi, 23 decembrie, figureaza si un proiect de ordonanta de urgenta „pentru prorogarea termenului de intrare in vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice”. Este vorba despre legea falimentului personal, adoptata inca din luna mai de Parlament si publicata in luna iunie in Monitorul Oficial, care urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2016.


Legea da posibilitatea oricarei persoane fizice sa-si declare falimentul, daca se afla in dificultate financiara, adica are datorii mai mari de 14 mii de lei, neplatite de mai mult de 90 de zile. Iar cei aflati intr-o astfel de situatie nu vor mai putea fi executati silit.

Totusi, datornicii trebuie sa returneze banii, in baza unui plan intocmit de un administrator impreuna cu un lichidator. Procesul stergerii restantelor poate dura 5 ani, timp in care omul trebuie sa isi reduca mult cheltuielile sa plateasca macar jumatate din datorie.

Administratorul si lichidatorul ii ajuta pe cei aflati in aceasta situatie sa faca un plan impreuna cu bancile prin care se angajeaza sa virezi anumite sume intr-un cont, lunar, si sa dea socoteala pentru tot ce fac, din 3 in 3 luni. Pot fi vandute masinile mai scumpe de 5.000 de euro si chiar casa, daca sunt prea mari costurile de intretinere – totul ca sa fie acoperite datoriile. Dispar si obiectele din casa mai valoroase de 5.000 de lei, de exemplu, un televizor scump sau laptopul.

faliment personal

De asemenea, exista un prag minim al datoriilor: 14.000 de lei, adica suma a 15 salarii minime pe economie. Stergerea datoriilor se face daca intr-un singur an ai acoperit jumatate din datorii sau macar 40% in 3 ani sau daca ai ajuns la 75% din cat stabilise instanta ca ai de platit.

Nu pot cere insoventa cei care au fost concediati in ultimii 2 ani din cauza lor sau cei care au renuntat la contractul de munca prin acordul partilor sau demisie in ultimele 6 luni. Nici cei care desi nu au venituri, nu-si cauta de lucru sau refuza propunerile de joburi venite de la firme ori de la fortele de munca sau cei care s-au imprumutat in ultimele 6 luni si au rate cat un sfert din datoriile totale.

Cu toate aceste restrictii, potrivit estimarilor Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa, peste 800.000 de debitori neperformanti ar putea beneficia de aceasta lege. De asemenea, specialistii in insolventa au atras atentia, dupa adoptarea actului de catre Parlament, ca legea are unele lacune si nu este bazata pe un studiu de impact. (Gh. Ilas)

UPDATE! Guvernul a amanat cu un an intrarea in vigoare a Legii insolventei persoanelor fizice!

Leave a Reply