Procurorii DIICOT Timisoara au dispus retinerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru savarsirea infractiunilor de introducere in tara de droguri de risc si trafic de droguri de risc.
In cauza s-a retinut ca, inculpatul s-a deplasat in Spania de unde a achizitionat cantitatea de aproximativ 37 de kilograme de canabis, pe care a ambalat-o si expediat-o prin intermediul unei firme de curierat catre Romania.
La data de 08.03.2023, acesta a fost prins in flagrant de catre organele de urmarire penala in timp ce ridica, din municipiul Timisoara, doua dintre coletele expediate din Spania, in care se aflau disimulate drogurile de risc.
In cursul zilei de astazi va fi sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului pentru o perioada de 30 de zile.
Actiunea a beneficiat de sprijinul politistilor din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara si lucratorilor din cadrul Directiei Regionale a Vamilor Timisoara.
Facem precizarea ca pe parcursul intregului proces penal, persoanele cercetate beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie. (I.P.)