Politistul-vlogger Octavian Pertea revine cu un nou experiment. Fostul rutierist, acum la Politia Animalelor, a demonstrat ca soferii care s-au tratat cu propolis sau Tantum verde risca sa schimbe valorile etilotestului.
Intr-un experiment anterior, Tavi Pertea a aratat ca dezinfectatul mainilor in masina poate face ca aparatul alcoolscop sa indice 0,11 mg/litru alcool pur in aerul expirat.
Daca aveti de gand sa conduceti dupa ce v-ati tratat cu propolis sau tantum verde, ar fi bine sa renuntati – altfel riscati dosar penal. Cel putin asa reiese din noul experiment al lui Tavi Pertea. Acesta a demonstrat cu alcooltestul din dotarea Politiei Rutiere ca doua pufuri de Tantum fac ca aparatul sa indice o alcoolemie de 0,24 mg/l in aerul expirat. Dupa cinci minute, concentratia de alcool a devenit nula.
Surpriza a fost si mai mare dupa ce politistul a luat 7-8 picaturi de tinctura de propolis. Alcoolemia indicata de aparat: 1,04 mg/l in aerul expirat. Echivalent cu dosar penal. Ca si in situatia precedenta, dupa 5 minute, alcoolemia era 0. ”Ar fi bine sa nu conduci”, este sfatul lui Tavi Pertea, care a precizat ca testul pe care l-a efectuat nu reprezinta un experiment stiintific certificat si are doar un scop orientativ.
Octavian Pertea a absolvit, in 2010, Academia de Politie „Alexandru I. Cuza” din Bucuresti si inca din perioada studiilor a avut aparitii pe scena. Primul loc de munca a fost la Politia Municipiului Marghita, iar o perioada a fost adjunct al sefului Politiei Beius. A activat apoi ca ofiter in cadrul Politiei Municipiului Oradea – Biroul Rutier, iar in 2020 a postat primul vlog pe canalul sau de YouTube. In aceasta vara s-a mutat la Politia Animalelor. (V.E.)