Lucian Heius, presedintele ANAF, a ajuns la concluzia ca, pana in prezent, organele fiscale au cam evitat controlul persoanelor fizice cu mari averi si ca exista foarte multe persoane fizice cu bogatia afisata, cumva, sfidator la adresa contribuabililor cinstiti si ca acest lucru genereaza foarte multe semne de intrebare.
„De cand sunt eu presedinte, in ultimele sase luni, am emis doua ordine care reglementeaza acest domeniu de activitate. La finalul acestei misiuni vom trage o concluzie, si unde va fi nevoie vom putea sa mergem fie pe modificari legislative, fie prin imbunatatirea procedurilor interne, sau chiar prin emiterea unor noi ordine, pentru a deveni din ce in ce mai performanti si a incerca sa-i administram cat mai corect si cat mai bine pe cei cu averi mari.
Este o zona in care in Romania s-a cam evitat sa se intre. Intotdeauna am mers si am controlat persoanele juridice, am mers si am verificat magazinele de la colt, dar, cumva, cu timiditate s-a incercat sa se intre pe acest control al persoanelor fizice si vedem, si stim toti ca exista foarte multe persoane fizice cu acea avere cumva afisata, sfidatoare, la adresa oamenilor si care naste foarte multe semne de intrebare.
Exista in acelasi timp si foarte multi romani care si-au castigat banii corect, si-au platit impozitele si taxele, le platesc in continuare si care au tot respectul si aprecierea noastra, dar noi trebuie sa-i identificam pe cei care nu inteleg ca trebuie sa plateasca impozitele datorate.
Chiar in luna octombrie, pot sa va spun ca am descoperit sume suplimentare nedeclarate de 30,6 milioane de lei, iar impozitele calculate pentru aceste sume suplimentare sunt in jur de sase milioane de lei.
Daca avem indicii clare ca sumele respective de bani sunt ca urmare a unor infractiuni, putem sa facem o sesizare penala catre organele in drept, sa continue cercetarea. Daca exista elemente ca sunt, anuntam si facem o sesizare catre Parchete pentru a continua cercetarile”, a precizat Lucian Heius.
Aceasta declaratie a fost facuta in contextul in care, la Bucuresti, se afla o misiune de asistenta tehnica a FMI, din care fac parte doi angajati ai fiscului din SUA si Australia. „Vedem cum lucreaza Fiscul din cele doua state, care au o administratie performanta, si incercam sa invatam de la colegii nostri sa devenim si noi din ce in mai performanti”, a mai spus seful Fiscului. (R.G.)