Fara PENALI in avocatura! Modificarile la Legea 51/1995, care permit condamnatilor pentru santaj sau trafic de droguri sa ramana in profesie, atacate la CCR

Modificarile aduse Legii nr. 51/1995, prin care persoane condamnate pentru infractiuni grave – precum loviri sau alte violente, santaj, amenintare ori trafic de droguri – pot sa devina avocati sau sa isi continue activitatea au fost atacate de USR la Curtea Constitutionala.


Fostul ministru al Justitiei, Stelian Ion (foto 2), a declarat ca textul documentului prin care este modificata Legea avocaturii ”pe langa faptul ca este redactat foarte prost, nu face decat sa enumere limitativ cateva categorii de infractiuni, insemnand ca toate celelalte infractiuni sunt permise in avocatura. Deci, o rusine mai mare ca acest text cu greu poate fi imaginata.”

In sesizarea depusa la CCR, deputatii USR si ai Fortei Dreptei arata ca proiectul de modificare a Legii pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat contine prevederi neclare, imprecise si lipsite de predictibilitate, incalcand astfel principiul securitatii juridice si principiul claritatii legii.

Autorii sesizarii arata ca parlamentarii Puterii au decis ”sa-i protejeze pe penalii care vor sa devina avocati si au introdus o lista limitativa de infractiuni (infractiune contra vietii, infractiune contra patrimoniului, infractiune contra infaptuirii justitiei, infractiune de coruptie sau de serviciu, infractiune de fals, infractiune care aduce atingere unor relatii privind convietuirea sociala, infractiune contra securitatii nationale sau o infractiune de genocid, contra umanitatii si de razboi) a caror comitere atrage imposibilitatea de a practica profesia de avocat”.

Inainte de votul in plen, in Comisia juridica fusese acceptata propunerea USR sa fie considerate nedemne de a fi avocat toate persoanele condamnate la inchisoare pentru cel putin 1 an, sustin parlamentarii Uniunii, care cer ”fara penali in avocatura.

Asta am propus noi, USR, coalitiei PSD-PNL. Sa nu se mai permita persoanelor condamnate pentru savarsirea unor infractiuni sa devina avocati sau sa isi continue activitatea in avocatura. S-a vazut, insa, la vot ca pentru PSD si PNL este in regula ca avocatura sa devina un cos de gunoi pentru toate rebuturile care trebuie sa-si gaseasca un loc sa-si desfasoare activitatea profesionala in justitie.

Textul votat de majoritate, pe langa faptul ca este redactat foarte prost, cu multe repetitii, nu face decat sa enumere limitativ cateva categorii de infractiuni, insemnand ca toate celelalte infractiuni sunt permise in avocatura. Deci, o rusine mai mare ca acest text cu greu poate fi imaginata, drept pentru care am sesizat Curtea Constitutionala”, a declarat Stelian Ion, deputat USR si fost ministru al Justitiei.

Ce prevede legea vizata de sesizarea depusa la CCR

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputatilor in sedinta de plen din 27 septembrie 2022 si prevede ca persoana condamnata prin hotarare judecatoreasca definitiva la pedeapsa inchisorii de 1 an sau mai mare pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni este nedemn sa fie avocat.

Extras din legea privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat:

La articolul 14 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificarile si completarile ulterioare, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

”Cel condamnat prin hotarare judecatoreasca definitiva la pedeapsa inchisorii de un an sau mai mare pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni, infractiune pedepsita cu pedeapsa inchisorii avand un minim special de cel putin un an si reprezentand infractiune contra contra vietii, infractiune contra patrimoniului, infractiune contra infaptuirii justitiei, infractiune de coruptie sau de serviciu, infractiune de fals, infractiune care aduce atingere unor relatii privind convietuirea sociala, infractiune contra securitatii nationale sau o infractiune de genocid, contra umanitatii si de razboi, daca pana la data verificarii starii de nedemnitate nu a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei.” (V.E.)

Leave a Reply