Proiectul de impozitare a bacsisului in restaurante sau hoteluri se afla in dezbateri la Parlament. Autoritatile din Finante spun ca sunt sanse mari ca actul normativ sa fie adoptat in aceasta sesiune.
Ministrul Finantelor, Adrian Caciu, spune, despre proiectul de lege aflat in Parlament, ca acesta ”va trece” si spera ca ”in sensiunea aceasta sa se inchida acest subiect”.
Tot despre bacsis, presedintele ANAF spune ca sustine platile online.
”Sunt un mare fan al impozitarii bacsisului. Si pentru simplu fapt ca comportamentul consumatorului s-a schimbat si el trebuie sa se schimbe in continuare. Sa se faca cat mai mult platile acestea cu cardul, cu telefonul si cel putin tanara generatie putin ii mai gasim cu numerar in buzunar.
85% din ceea ce incasam noi ca impozite si taxe se face prin banca. Si mai exista inca 15%, care mie mi se pare mult care se plateste numerar din total incasari pe care le facem la nivelul unui an de zile.
Daca am reusi sa constientizam sa educam, sa constrangem acolo unde este cazul pentru a reduce circulatia monetarului, eu cred ca intreaga economie a Romaniei s-ar asana si ar iesi la suprafata mult mai multe sume care ar intra in circuitul corect, economic”, spune presedintele ANAF, Lucian Ovidiu Heius, potrivit stiri.tvr.ro. (R.G.)