Biserica praznuieste, in 6 august, Schimbarea la Fata a Domnului, unul dintre cele 12 praznice imparatesti. Sarbatoarea este numita si Preobrajenia sau Probojenia si reprezinta momentul revelarii divinitatii Mantuitorului in fata ucenicilor sai. In popor Pobreajenul si considerata a marca despartirea de vara.
“Schimbarea la Fata” a lui Iisus Hristos are ca semnificatie momentul in care apostolii Mantuitorului, aflati pe muntele Tabor, s-au convins ca acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Sau.
Aceasta a fost prima minune a Mantuitorului asupra Sa, prin care Si-a aratat slava dumnezeiasca inaintea apostolilor: “Si dupa sase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan, fratele lui, si i-a dus intr-un munte inalt, de o parte. Si S-a schimbat la fata, inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).
La o saptamana dupa ce le vesteste apostolilor patimile Sale, Iisus Se retrage sa Se roage si sa Se reculeaga. Spre deosebire de alte dati, cand a preferat singuratatea, acum El ii ia cu Sine pe Petru, Iacob si Ioan (aceiasi care vor asista si la Rugaciunea din Ghetsimani) si urca pe Muntele Tabor.
“Schimbarea la Fata” este chezasia ca orice om, oricat de pacatos, oricat de prabusit in afundurile mizeriei, se poate schimba la fata si indumnezei. Nu exista cadere din care sa nu se poata iesi, spun Sfintii Parinti.
Pe langa semnificatia religioasa, Schimbarea la Fata a fost asimilata in popor ca zi ce marcheaza despartirea de vara, altfel spus, schimbarea vesmintelor naturii, dar si ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregateste sa soseasca. De-acum, frunzele incep a se ingalbeni, apele a se raci, iar pasarile migratoare incep a-si pregati plecarea.
De “Schimbarea la Fata”, este dezlegare la peste, vin si untdelemn. La biserica, credinciosii vin cu struguri care, dupa ce sunt binecuvantati, se impart. Este dezlegare la peste, vin si untdelemn.
Se spune ca aceia care nu tin aceasta sarbatoare, vor fi uscati si galbejiti ca florile care de acum incep sa se vestejeasca.
Cine spala haine in aceasta zi, va fi napadit de paduchi si plosnite. Fetelor care se spala in aceasta zi nu le mai creste parul, asa cum nu mai creste iarba.
Despre oamenii care nu-si vad umbra capului la rasaritul soarelui, in dimineata zilei, se spune ca vor muri pana la sfarsitul anului.
In aceasta zi nu este bine sa te certi cu nimeni si nici sa fii certat de catre cineva, ca asa vei fi tot anul.
Oamenii care se roaga in aceasta zi, sa scape de o patima (betie, tutun, preacurvie, etc.) sigur vor fi vindecati.
Femeile insarcinate, daca vor tine aceasta zi, vor avea o nastere usoara si copii sanatosi.
O veche superstitie spune ca nu e bine sa te mai scalzi in apele repezi de munte, ca apele se racesc, iar cerbii vin sa le spurce si creste riscul imbolnavirilor. Tot de acum este bine sa nu se mai doarma afara.
In aceasta perioada sa sfintesc gradinile, boabele de grau pentru semanat, recoltele.
Credinciosii duc la biserica prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvantate de preot si impartite celor sarmani.
Viii nu trebuie sa-i uite nici pe cei trecuti la cele vesnice, ci sa faca pomana in amintirea si pentru sufletul acestora. (I.P.)