Zile de foc pentru pompierii de la ISU Timis si detasamentele subordonate din tot judetul. Dupa ce, azi-noapte, au ajuns la timp in cartierul Freidorf, pentru a salva biserica catolica de la un incendiu care risca sa cuprinda lacasul de cult, in aceasta dupa-amiaza s-a dat, din nou, alarma.
O anexa gospodareasca din Peciu Nou a fost cuprinsa de flacari si exista riscul ca focul sa se extinda la un bloc de locuinte din apropiere. La fata locului au ajuns, rapid, pompierii militari, care au inceput actiunea de stingere si lichidare a sinistrului.
Potrivit unei situatii statistice intocmita de ISU Timis, vineri, pompierii militari timiseni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea a 21 de incendii. Dintre acestea, 18 solicitari au fost pentru stingerea incendiilor de vegetatie uscata si culturi agricole, 1 incendiu la un utilaj agricol, 1 incendiu la un autoturism si 1 incendiu la un stalp de iluminat.
In urma acestor incendii, din cauza secetei si schimbarii frecvente a direcției vantului, au fost afectate peste 20 ha de vegetatie uscata si miriste. De asemenea, au ars 5 ha de grau si 40 ha de lucerna.
Totodată, in localitatea Igris, un incendiu de vegetatie uscata s-a extins la o anexa gospodareasca, existand pericolul de propagare a incendiului si la locuinta. (V.E.)